Suedia îl trimite la plimbare pe Iohannis în dosarul Schengen: ”Nu putem garanta că se va întâmpla în primele luni ale anului”

Reprezentantul permanent al Suediei la UE, Lars Danielsson, a cărui ţară a preluat de la 1 ianuarie preşedinţia rotativă a Comunităţii, a declarat luni, într-un briefing de presă susţinut la Bruxelles, că ţara sa nu va iniţia un vot în Consiliul UE privind admiterea Bulgariei şi României în Schengen până când nu se va ajunge la un acord cu Austria şi Olanda.

Ambasadorul Lars Danielsson a precizat că Suedia nu a fost niciodată împotriva admiterii României şi Bulgariei în Schengen şi a spus că preşedinţia suedeză a Consiliului UE va avea consultări intense cu privire la modul în care se va proceda. ”Aceste consultări includ, desigur, cele două ţări în cauză, precum şi ţările care au indicat că au o problemă cu acest proces”, a precizat reprezentantul Suediei la UE.

”De asemenea, observăm că unele dintre motivele pentru care nu a existat o decizie pozitivă în decembrie (legată de Schengen) nu sunt direct legate de problemele europene sau de cele care ţin de prerogativele preşedinţiei”, a adăugat el.

”Am început deja consultările bilaterale cu părţile implicate, dar nu pot spune acum când vor oferi aceste discuţii ocazia de a pune din nou problema pe agenda Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne. În opinia noastră, cu cât mai repede, cu atât mai bine. Dar nu vedem niciun rost să o punem pe ordinea de zi până când nu este clar că există o şansă rezonabilă de a obţine aprobarea în Consiliu. Aşadar, vom încerca să facem acest lucru în timpul preşedinţiei suedeze, dar nu pot garanta că se va întâmpla. Acest lucru nu depinde în primul rând de noi, ci de părţile implicate”, a punctat ambadadorul Lars Danielsson.

În decembrie anul trecut, Austria şi Olanda au blocat aderarea Bulgariei şi României în Schengen. Ambele ţări s-au opus aderării Bulgariei, în timp ce în cazul României numai Austria a avut obiecţii. Pentru a se ajunge la un acord în această privinţă, este necesară unanimitatea ţărilor membre Schengen.

Preşedintele bulgar Rumen Radev, care în prima zi a anului a mers la Viena şi a avut o întâlnire cu şeful guvernului austriac, cancelarul Karl Nehammer, a declarat, potrivit presei din Bulgaria, că se poate aştepta o soluţie la problema Schengen până cel târziu în octombrie.