SUA impun noi sancţiuni împotriva Iranului vizând pirateria informatică

Statele Unite au anunţat marţi o nouă serie de sancţiuni împotriva Iranului care vizează „două companii şi patru persoane implicate în atacuri cibernetice rău intenţionate” care au fost efectuate „împotriva unor companii şi entităţi guvernamentale americane”, relatează AFP, citată de Agerpres.

Aceste atacuri au fost efectuate „în numele comandamentului ciber-electronic al Corpului Gardienilor revoluţiei islamice iraniene”, se arată într-un comunicat al Departamentului Trezoreriei SUA.

Măsurile survin după ce luni, miniştrii de externe ai statelor Uniunii Europene au convenit în principiu o serie de sancţiuni împotriva Iranului prin extinderea măsurilor restrictive asupra exporturilor iraniene de drone şi rachete către Rusia şi aliaţi ai Iranului, precum organizaţia libaneză şiită Hezbollah.