Știrea Zilei cu Doina Grosu: patriotismul este dus în derizoriu prin falsuri istorice
Invitatul de Marți, 23 februarie, la emisiunea Știrea Zilei cu Doina Grosu, a fost Valentin Roman, președintele asociației Vatra Daciei. Asociația condusă de acesta a luat naștere în 2012 din dorința de a aduce un plus de valoarea României, prin cercetare arheologică și promovarea patriotismului.
Acesta susține că statul nu acordă importanță culturii și că nu au nici un fel de ajutor din partea conducerii, desi dezvoltarea pe plan cultural reprezintă un pilon de bază al unei societați funcționale.
Valentin Roman spune că s-a pierdut foarte mult din patriotism, mai ales în contextul globalizării :„Globalizarea este un proces agresiv și din ce în ce mai prezent în viața fiecăruia. Eu nu cred că a fi patriot înseamnă a fi ceva rău, chiar și în contextul globalizării, deoarece eu am tot dreptul să îmi iubesc țara si neamul și în acelaș timp pot aprecia și alte culturi” a declarat liderul asociației Vatra Daciei.
Ca si concluzie a discuției din întreaga emisiune acesta susține că cei de la conducere nu pot fi numiți nici măcar tradători, deoarece ei nu au servit niciodată intereselor acestei țari și că puterea este la noi pentru a ne alege liderii necesari pe viitor pentru face ceva pentru patrie.
Sură text: 60m.ro
Sură foto: vatra-daciei.ro