Știrea Zilei cu Doina Grosu: Alexandru Săraru, despre problemele reale cu care se confruntă România

Ediția de astăzi a emisiunii Știrea Zilei cu Doina Grosu, l-a avut ca invitat pe analistul politic Alexandru Săraru. Subiectul discuției a fost determinat de o adevărată problemă cu care România se confruntă, adică lipsa bugetului și faptul că PNL și USR trimit țara în criză economică.

Potrivit proiectului de buget pus în dezbatere publică, Educația primește cu 0,8% mai mult față de anul trecut, aproximativ un miliard de lei în plus, iar Sănătatea primește cu 11% mai puțin. Astfel, cele două domenii nu par a fi prioritate pentru actualul Guvern.

Invitatul emisiunii, Alexandru Săraru, susține că „suntem cu Sănătatea și Educația jos” și consideră că nu există posibilitatea ca acestea două să se poată ridica. „Într-adevăr, ce sume sunt alocate, îți vine să râzi și să plângi în același timp”.

Legat de acțiunile coaliției PNL, USR și UDMR, Alexandru Săraru susține că „iau bani de la Sănătate și de la Educație, dau către Ministerul de Interne și către SPP, acești angajați au niște facilități. Se pensionează undeva în jur de 40 de ani; după ce se pensionează revin în acest sistem, ca și angajați și cumulează acești bani, pensii și salarii”.

Emisiunea Știrea Zilei cu Doina Grosu, din data de 15 februarie 2021 o puteți viziona pe 60m.ro.

Sursă text: 60m.ro

Sursă foto: facebook.com/60m.RO