Stelian Ion: Luni vom merge la consultările de la Cotroceni cu această idee, de a reface coaliţia fără Cîţu

Fostul ministru al Justiţiei, Stelian Ion, după a cărui demitere USR PLUS a ieşit de la guvernare, afirmă că USR PLUS va merge la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis cu „ideea” de a reface coaliţia cu PNL şi UDMR, însă fără Florin Cîţu în fruntea Guvernului. „Florin Cîţu e cazul să-şi dea seama că este într-o situaţie în care nu mai poate continua şi, din păcate, până acum i-a tras pe colegii liberali după el. Este cazul să renunţe la această poziţie de forţă şi să găsim împreună o altă soluţie de premier. Se poate. România nu stă într-un singur om”, susţine Stelian Ion.„Mâine vom merge cu această idee, de a reface coaliţia fără Florin Cîţu, ne dorim foarte mult ca aceste întâlniri să nu fie pur formale, pentru a bifa, aşa, ceea ce scrie în Constituţie, că urmează să aibă loc consultări, şi trebuie să ne privim faţă în faţă şi să vedem care sunt reformele şi cine îşi doreşte într-adevăr să ducă mai departe. (…) Ne dorim în primul rând nu să mergem cu liste de nume, ci cu lista de reforme şi cu un calendar precis pe care să-l agreăm cu toţii. Dincolo de asta, este foarte important ca în perioada următoare să avem cu cine discuta. Adică Florin Cîţu e cazul să-şi dea seama că este într-o situaţie în care nu mai poate continua şi, din păcate, până acum i-a tras pe colegii liberali după el. Este cazul să renunţe la această poziţie de forţă şi să găsim împreună o altă soluţie de premier. Se poate. România nu stă într-un singur om”, consideră fostul ministru.

Conform lui Stelian Ion, Biroul Naţional al USR PLUS se va reuni luni dimineaţă, înainte de consultările de la Cotroceni. Stelian Ion a reafirmat că USR PLUS îşi va „asuma guvernarea” în situaţia în care PNL nu va face o propunere de prim-ministru. 

 » Aflați mai multe informații aici.