ROPRES

Spitalul din Iași, unde se refoloseau dispozitive cardiace de la cadavre, amendat de Agenția Medicamentului în septembrie 2022 pentru dispozitive fără acte de proveniență

Distribuiți acest articol!

​Spitalul Sfântul Spiridon din Iași a fost amendat în septembrie anul trecut de Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor, în urma unui control în timpul căruia au fost descoperite, la unitatea medicală, dispozitive medicale pentru care nu existau acte de proveniență, a anunțat miercuri Răzvan Prisada, președintele ANMDM, într-o întâlnire cu presa.

Verificarea făcută toamna trecută de Agenția Națională a Medicamentului la Spitalul Sfântul Spiridon a vizat inclusiv dispozitive cardiace, a precizat Răzvan Prisada, președintele ANMDM.

Președintele Agenției Naționale a Medicamentului, Răzvan Prisada, spune că ANMDM dă amenzi spitalelor în astfel de cazuri, însă amenzile nu sunt mari, din cauza limitărilor din legislație.

În plus, dispozitivele medicale nu sunt la fel de strict aprobate și reglementate precum medicamentele, la intrarea pe piața din România.

Reamintim că medicul cardiolog Dan Tesloianu, de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi, a fost pus sub acuzare de Parchetul General pe motiv că refolosea stimulatoare cardiace extrase de la cadavre, el fiind arestat preventiv pentru 30 de zile în acest dosar, pe data de 18 februarie.

Procurorii îl acuză pe medicul Dan Tesloianu că aproximativ 240 de pacienți ar fi primit dispozitive medicale cardiace refolosite în ultimii 5 ani. Legislația din România a interzis refolosirea acestor dispozitive începând din iunie 2021. Anterior, refolosirea lor era permisă în situațiile în care nu existau suficiente dispozitive noi. Procurorii vorbesc însă și despre posibile plăți informale de la pacienți în acest caz.

Distribuiți acest articol!

S-ar putea să-ți placă și...