Sorin Muncaciu(AUR): „Noi cerem populației să respecte Constituția, iar cei din fruntea țării o calcă în picioare fără niciun pic de jenă”

Sorin-Titus Muncaciu, deputat AUR, a vorbit într-o emisiune televizată despre moțiunea de cenzură depusă împotriva Guvernului Cîțu, dar și despre blatul dintre PSD și PNL pentru amânarea acestei moțiuni.

„Această moțiune de cenzură a fost depusă conform Constituției, în sensul că toți cei care au semnat au fost de acord cu acest lucru și au semnat în deplină cunoștință de cauză. Domnii de la guvern au început să conteste semnăturile, deoarece și-au dat seama că e capăt de linie pentru ei. Această măsură este absurdă pentru că toată lumea a certificat că aceste semnături au fost reale și au reprezentat dorința lor.

Cei din PNL au încercat să devieze cursul normal și constituțional al moțiunii de cenzură. Prin neprezentarea în Biroul Permanent, cei de la PNL și PSD au boicotat un drept constituțional. Acest lucru este intorelabil când observăm că cei care sunt chemați să păzească principiile constituționale o calcă în picioare prin vot.

Blatul dintre PSD și PNl era evident, dar PSD nu a vrut să își vopsească gardul și să devină anti-constituțional prin acțiunile lui, iar din acest motiv au încercat să minimalizeze. În momentul în care puteam să hotărăm data la care moțiunea vine în Parlament, PSD și PNL au lipsit cu desăvârșire.

Noi cerem populației să respecte legile țării și Constituția, iar cei de la capul Parlamentului o calcă în picioare fără niciun pic de jenă.” a spus Sorin Muncaciu, deputat AUR, la Kapital TV.