Sorin Lavric: AUR se opune. Guvernul nu poate obliga angajații din sistemul bugetar să se vaccineze
Alianța pentru Unirea Românilor se opune oricăror încercări din partea autorităților de a îi determina pe angajații din sănătate, învățământ și alte sectoare din sistemul bugetar să se vaccineze.
AUR cere Guvernului să pună capăt amenințărilor și intimidărilor la adresa românilor care refuză să-și administreze un ser experimental, a precizat Sorin Lavric, senator AUR.
„În contextul celor mai recente declarații ale prim-ministrului Florin Cîțu și ale miniștrilor săi, Sorin Cîmpeanu și Ioana Mihăilă, potrivit cărora personalul bugetar din România va trebui, de acum încolo, ori să se vaccineze, ori să se testeze, AUR reiterează faptul că drepturile și libertățile românilor nu sunt negociabile.
Vaccinarea anti-Covid19 nu este o obligație, iar testele nu pot fi nici ele impuse angajaților din sistemul bugetar, așa cum au afirmat autoritățile. Intimidarea la adresa românilor trebuie să înceteze!”, a mai spus Sorin Lavric.