Sorin Lavric (AUR): Persoanele cu dizabilități, într-un cerc vicios al statului

Situația persoanelor cu dizabilități din localitatea Borlova, comuna Turnu Ruieni, județul Caraș Severin, care sunt în incapacitate de deplasare, a ajuns în atenția senatorului AUR Sorin Lavric, care se adresează Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități în vederea rezolvării problemelor cu care aceștia se confruntă. Lavric solicită instituției să comunice care sunt măsurile pe care le va lua pentru rezolvarea situației dramatice în care se află cetățenii cu dizabilități ai comunei Turnu Ruieni.

Acești oameni, mai puțin norocoși, nu au posibilitatea să se deplaseze pentru a-și rezolva problemele și mă refer punctual la persoanele cu handicap locomotor care sunt obligate să meargă din ușă în ușă, pe la diverse instituții ale statului, pentru a-și depune actele necesare procurării dispozitivelor medicale vitale nevoilor zilnice. Este, dacă pot spune așa, un cerc vicios. Vorbim aici de oameni fără ajutor, fără familie, fără prieteni care să facă aceste drumuri în locul și numele lor. Ei îmi scriu în speranța că cineva îi aude și le va întinde o mână de ajutor”, a declarat senatorul AUR Sorin Lavric.

Pentru a reuși să se deplaseze independent, acești oameni au nevoie de dispozitive medicale, dispozitive pe care nu le pot procura fără a se deplasa pentru a-și depune dosarul.