Soldaţii ruşi au lăsat cadavre şi sânge pe unde au trecut: Nu a fost un accident, a fost de plăcere VIDEO

Vineri dimineaţă, schimburile de tiruri şi exploziile au zguduit cartierul Obolon din Kiev, soldaţii ruşi lăsând cadavre şi sânge în urma lor. Exploziile cele mai puternice au fost auzite până în centrul oraşului, la şapte kilometri distanţă, a relatat France Presse de la faţa locului.

Corpul unui civil zăcea pe trotuar, la primele ore ale diminieaţii, iar la circa 50 km mai departe, ambulanţierii au fost chemaţi pentru a-i acorda ajutor unui alt bărbat, blocat în maşina lui distrusă de un vehicul blindat, conform Agerpres. Au fost câteva dintre urmele lăsate de unităţile avansate ale armatei ruse în Kiev, oraş de trei milioane de locuitori în care au izbucnit vineri primele lupte, la 24 de ore de la începutul unei ofensive masive împotriva Ucrainei.

În cartierul rezidenţial din nordul Kievului, localnicii, închişi în case, se aventurau din când în când pe străzile părăsite pentru a constata pagubele şi a-i salva pe răniţi. Unii au declarat pentru AFP că au văzut cadavre care semănau cu soldaţi ruşi ucişi. „Două vehicule de luptă de infanterie cu semne de identificare ascunse rulau pe drum. Nu am văzut insigna unităţii”, a explicat pentru France Presse Evghen Nalutai, de 39 de ani.

„Unul dintre ele s-a ascuns în acest pasaj subteran şi celălalt a continuat înainte, iar apoi a intrat în curtea unei case şi l-am pierdut din vedere, oamenii fugeau”, a adăugat el. Un alt locuitor din cartier, Viktor Berbah, de 58 de ani, care a asistat şi el la scenă, a dat asigurări că două vehicule blindate au zdrobit maşina deliberat. „Nu a fost un accident, a fost de plăcere”, afirmă el.