Șoferul teribilist care a spulberat bariera de la o trecere de cale ferată cu autocarul a fost amendat de poliție

Șoferul care a rupt barierele CFR a primit o amendă pe măsură, 2.900 de lei, plus suspendarea permisului pentru 90 de zile, potrivit IPJ Prahova.
Sursa citată a mai precizat că șoferul are 39 de ani și este din comuna Gorgota. Accidentul nu s-a soldat cu victime.

„La data de 26 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Prahova s-au sesizat din oficiu despre faptul că un autobuz ar fi forțat trecerea la nivel cu calea ferată, din localitatea Tinosu, situată la km. feroviar 45+200, prevăzută cu semibariere tip BAT.

La fața locului s-a deplasat echipa operativă, care la scurt timp a identificat conducătorul auto, în persoana unui bărbat, în varstă de 39 de ani, domiciliat în comuna Gorgota, județul Prahova.

Nu au rezultat victime omenești și nici întârzieri de trenuri, apărătoarea din plastic a semaforului electric de culoare roșie fiind deteriorată.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Prahova, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere și semnalizare falsă.

Totodată, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.900 de lei și i s-a suspendat permisul de conducere, pentru o perioadă de 90 de zile, conform art.102, al.3., lit.c din OUG. 195, privind cirulația pe drumurile publice”, a transmis IPJ Prahova.

 » Aflați mai multe informații aici.