Singurul spital de boli infecțioase din județul Iași a rămas fără doze de vaccin antirabic. Mihail Albișteanu (AUR) sesizează Ministerul Sănătății

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva”, singurul spital din județul Iași care asigură tratamentul și profilaxia antirabică pacienților la risc, se confruntă cu o insuficiență cronică în ceea ce privește aprovizionarea cu doze de vaccin antirabic în anotimpul cald, când cererea este destul de mare. De asemenea, spitalul nu mai are nici doze de vaccin antitetanic. În acest context, deputatul AUR de Iași Mihail Albișteanu a sesizat Ministerul Sănătății în vederea identificării unor soluții pentru rezolvarea acestei probleme.

În anotimpul cald, cererea pentru vaccinul antirabic este destul de ridicat, rabia fiind o boală cu potențial letal crescut – singura posibilitate de supraviețuire pentru persoana infectată fiind vaccinarea în timp util. „Au existat cazuri în care personalul medical a fost nevoit să amâne pacienți programați pentru vaccinarea antirabică, din cauza lipsei vaccinului”, a punctat Albișteanu în sesizarea transmisă către autorități.

Deputatul AUR solicită ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, să transmită ce măsuri urgente va întreprinde astfel încât Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași să beneficieze, în cel mai scurt timp, de un număr suficient de doze de vaccin, atât antirabic, cât și antitetanic.