Șicanări între miniştri și premierul Florin Cîțu: fiecare urmărește să își extindă cât mai mult puterea politică

Deși ei declară că relația PNL-USR PLUS este una de incredere, în interiorul Guvernului lucrurile nu par să fie chiar atât de roz.

Premierul Florin Cîţu a reîntors de la adoptare memorandumul propus de Cristian Ghinea şi avizat de şeful său de partid, Dan Barna, în memorandum au apărut menţionări ale Ministerului Finanţelor Publice, dar şi ale Secretariatului General al Guvernului, împreună cu rolurile lor.

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, l-a avertizat pe premierul Florin Cîţu de acest aspect. Nemulţumirile din partea liberalior erau atât pe linie tehnică, deoarece ar fi fost blocate anumite procese între instituţii (prin lipsa Ministerului Finanţelor), dar şi pe parte politică, pentru că USR-PLUS ar fi avut cuvântul cel mai greu de spus în ceea ce priveşte lista de proiecte care va trebui să fie inclusă în forma finală a PNRR.

Unele surse politice spun că dincolo de șicanările dintre parteneri, demersul lui Ghinea afecează întreg mecanismul instituţional, fiind lucruri care ţin de coordonarea SGG sau de atribuţiile Ministerului Finanţelor. „Relaţiile financiare cu instituţii internaţionale ţin de MFP”, au subliniat surse politice din PNL.

Sură text: adevarul.ro

Sură foto: digi24.ro