„Și prin sufletul tău, popor român, va trece sabie!”. Cuvânt de solidaritate al ÎPS Calinic Botoșăneanul față de credincioșii români întristați de interzicerea pelerinajului la Sfânta Parascheva

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Calinic Botoșăneanul, a transmis un cuvânt de solidaritate față de drama creștinilor ortodocși care, după ce au fost ținuți în case în timpul postului Paștilor și în săptămâna luminată, interzicându-li-se participarea la slujba de Înviere, sunt supuși de autoritățile guvernamentale unor noi măsuri excesive și unilaterale în ceea ce privește accesul la hramul Sfintei Parascheva de la Iași.

Ierarhul atrage atenția că aceste restricții încalcă libertatea religioasă, fiind „împotriva Legii și a bunului simț”, iar cei care le impun vor rămâne „în istorie ca niște nume de ocară”. El explică originea cinstirii sfintelor relicve în tradiția ortodoxă și îndeamnă poporul credincios la căință, post și rugăciune, deoarece „lupta împotriva Ortodoxiei este în plină desfășurare”.

Despre ÎPS Calinic se știe că e unul dintre cei care au schimbat de multe ori veșmântul Cuvioasei Parascheva și i-a simțit mireasma sfințeniei. Această implicare personală determină și zelul cu care ierarhul le ia apărarea cinstitorilor Ocrotitoarei Moldovei. Ca o soluție de compromis pentru alinarea celor privați de dreptul lor la liberă circulație, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților propune ca „racla cu sfintele moaște să fie purtată, începând de duminică, 11 octombrie, într-un pelerinaj prin toate orașele, comunele, satele și cătunele din întreaga Moldovă”.

„Ar fi de prisos să vă spun că ceea ce se întâmplă la ora actuală la Iași cu pelerinajul la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva este împotriva Legii și a bunului simț. Însă trebuia ca, odată și odată, și rugăciunile unor pseudo-intelectuali, care îi numeau în anii trecuți pe pelerinii închinători „pupători de oase”, să ajungă la dumnezeul lor. Și iată că dorința lor, susținuți fiind și de cei fără credință, neam și țară, s-a împlinit. De altfel, era lesne de înțeles că se va ajunge aici; în Scriptură găsim scris că „va fi rătăcirea de pe urmă mai rea decât cea dintâi” (Matei 27, 64). Ne-au lăsat fără slujba de Înviere, trebuie să ne lase și fără cea de Crăciun! Fiecare perioadă își are Dioclețienii și Maximilienii ei. Uneori chiar mai zeloși decât aceia! Din păcate, numele unora ca aceia au rămas în istorie ca niște nume de ocară.

Ceea ce nu pot astfel de oameni înțelege este faptul că cinstirea, cultul sfintelor moaște este o instituție a Bisericii, care este așezată pe dogma existenței lui Dumnezeu și a lucrării Duhului Sfânt în viața omului și care nu are nimic în comun cu cultul morților din Egiptul antic. Știut este faptul că Apostolii, după Pogorârea Duhului Sfânt, au primit puterea de a face minuni prin trupurile lor, așa încât, văzând aceasta, oamenii „îi scoteau pe cei bolnavi în ulițe și-i puneau pe paturi și pe tărgi ca, venind Petru, măcar umbra lui să umbrească pe vreunul dintre ei” (Fapte 5, 15). Până și lucrurile purtate de Apostoli erau făcătoare de minuni, încât peste cei ce erau bolnavi se puneau ștergare sau șorțuri purtate de Pavel și bolile se depărtau de la ei (Fapte 19, 11-12). Iar în IV Regi 13,

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro