SGG, un cimitir al elefanților: Moșierii de la Guvern!

Mai mulți oficiali ai Secretariatului General al Guvernului pot trăi liniștiți din averea uriașă pe care o au.


Mai mulți demnitari din Secretariatul General al Guvenului, din aparatul propriu de lucru al premierului sau al vicepremierului au declarațiile de avere foarte încărcate la capitolul terenuri. Hectare întregi terenuri agricole, de terenuri intravila și terenuri extravilane le pot oferi un trai fără probleme dar ei au ales să lucreze la Palatul Victoria în slujba celor care compun Executivul.

Avere în Apuseni


Primul care ne-a sărit în ochi a fost liberalul Laurențiu Alexandru Blaga. Acesta a fost numit în în Cancelaria primului ministru în aprilie 2021, după ce a fost șef la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Averea sa este concentrată în județul de baștină, Alba, și în localitățile Alba Iulia, Gâlda de Sus, Gâlda de Jos (ambele din Apuseni) și Șona.

Teren agricol de 7.779 m2, la Almașul Sec, Hunedoara
Teren forestier de 1.000 m2, în Micești, Alba
Teren intravilan de 53,31 m2, în Alba Iulia
Teren intravilan 8,62 m2, în Alba Iulia
Teren intravilan de 1.500 m2, în Alba Iulia
Teren intravilan de 4.553 m2, la Gâlda de Sus, Alba
Teren intravilan de 1.230 m2, la Gâlda de Sus, Alba
Terenuri extravilane de 7.200 m2, la Sântimbru, Alba
Terenuri extravilane de 2.300 m2, la Gâlda de Jos, Alba
Terenuri extravilane de 6.000 m2, la Șona, Alba
Terenuri extravilane de 6.065 m2, la Șona, Alba
Terenuri extravilane de 9.905 m2, la Șona, Alba
Terenuri extravilane de 3.000 m2, la Șona, Alba
Terenuri extravilane de 6.000 m2, la Șona, Alba
Teren intravilan de 3.831 m2, la Gâlda de Jos, Alba
Teren intravilan de 4.192 m2, la Gâlda de Jos, Alba
La acestea se mai adaugă câteva apartamente sau alte categorii de bunuri imobile.

Blaga a fost un apropiat al fostului premier Nicolae Ciucă. La plecarea acestuia din funcție, i-a ridicat un adevărat monument de mulțumire: ””Nu începe niciodată cu nu se poate, ci începe cu să vedem” spunea marele istoric Nicolae Iorga.

Acesta este un principiu urmat și de premierul Nicolae Ciucă căruia doresc să-i mulțumesc pentru susținerea acordată întregii activități de cadastru, geodezie și topografie din România și pentru faptul că a susținut toate demersurile de accelerare a înregistrării sistematice a proprietăților.

Pe tot parcursul mandatului de prim-ministru am găsit întotdeauna deschidere și disponibilitate pentru dialog, preocuparea de a rezolva problemele și empatie.

Cred că astăzi, orice geodez din România este conștient de rolul esențial pe care premierul Ciucă l-a avut în consolidarea acestei profesii și în definirea ei ca esențială pentru societatea în care trăim!

Mulțumim, domnule prim-ministru și vă dorim mult succes în activitatea viitoare!”, a spus Laurențiu Alexandru Blaga.

A lăsat banca pentru a lucra la Palatul Victoria


La 20 iunie 2022 a apărut în Monitorul Oficial decizia de numire a lui Ciprian Cătălin Hojda, consilier de stat în cadrul Cancelariei Primului Ministru, în funcția de președinte al Consiliului interministerial ”Consiliul pentru aplicarea politicii în domeniul ajutorului de stat”. Nu era prima entitate guvernamentală pe care o conducea, pentru că în 2021 i s-a încredința șefia proaspăt înființatului comitet interministerial privind cooperarea între instituțiile publice și mediul privat bancar din România. Înainte să lucreze la Guvern, Hojda a fost angajat la BCR, pe diverse poziții în rețeaua băncii.

El vine din Maramureș și tot acolo se află averea sa imobiliară.

Teren agricol de 1,31 Ha, la Vișeu de Sus, Maramureș
Teren agricol de 2,17 Ha, la Vișed de Sus, Maramureș
Terenuri extravilane de 0,2 Ha, la Moisei, Maramureș
Teren agricol de 4,71 Ha, la Moisei, Maramureș
Teren forestier de 0,91 Ha, la Moisei, Maramureș
Teren intravilan de 0,05 Ha, la Moisei, Maramureș
Mai deține o casă de locuit la Moisei, precum și alte categorii de bunuri imobile la Moisei și un apartament la Cluj-Napoca.

SGG, un cimitir al elefanților


Secretariatul General al Guvernului este un adevărat cimitir al elefanților, adică al politicienilor care au picat la examenul pătrunderii în Parlament sau au pierdut alegerile locale: Laszlo Borbely, Roxana Mînzatu, Mara Mareș, Nini Săpunaru, Adrian Ciocănea-Teodorescu. La fel este și Adrian Țuțuianu, fostul pesedist, trecut și prin ograda Pro România a lui Victor Ponta. A fost numit secretar general adjunct al Guvernului, cu rang de secretar de stat, potrivit unei decizii emise de fostul premier Ciucă. El a fost recuperat de foștii săi parteneri din PSD, tabăra anti-Dragnea, din care au făcut parte Marian Neacșu, proaspăt numit vicepremier în Cabinetul Ciolacu, avansat de la poziția de secretar general al guvernului, Paul Stănescu și Gabriela Firea.

În 2017, Ludovic Orban l-a acuzat pe Țuțuianu că ar fi avut relații cu Rusia pentru că ar fi avocatul celor de la combinatul Mechel din Târgoviște. Adrian Țuțuianu a declarat că firma sa de avocatură, și cel mai probabil el însuși, a reprezentat într-o anumita perioada grupul Mechel în mai multe cauze, dar interpretarea ”domnului Orban nu are consistentă”, iar acuzația ca are afinități cu Rusia este „o prostie”.

Țuțuianu este un om bogat dacă studiem declarația sa de avere: terenuri agricole, păduri, terenuri intravilane, terenuri extravilane, cele mai multe situate în localitatea Malu cu Flori, din județul Dâmbovița.

Teren agricol de 4.800 m2, la Malu cu Flori, Dâmbovița
Teren forestier de 10 Ha, la Odobești, Dâmbovița
Teren intravilan de 400 m2, la Târgoviște
Teren intravilan de 24,2 m2, la București
Teren intravilan de 12,50 m2, la București
Teren forestier de 2.017 m2, la Malu cu Flori, Dâmbovița
Terenuri extravilane de 1.817 m2, la Malu cu Flori, Dâmbovița
Terenuri extravilane de 767 m2, la Malu cu Flori, Dâmbovița
Teren intravilan de 525 m2, la Malu cu Flori, Dâmbovița
Teren intravilan de 525 m2, la Malu cu Flori, Dâmbovița
Teren intravilan de 606 m2, la Malu cu Flori, Dâmbovița
Teren agricol de 1.216 m2, la Malu cu Flori, Dâmbovița
Teren extravilan de 1.054 m2, la Malu cu Flori, Dâmbovița
Teren extravilan de 800 m2, la Malu cu Flori, Dâmbovița
Teren extravilan de 2.691 m2, la Malu cu Flori, Dâmbovița
Teren extravilan de 345 m2, la Malu cu Flori, Dâmbovița
Teren extravinal de 1.437 m2, la Malu cu Flori, Dâmbovița
Teren intravilan de 1.000 m2, la Valea Voievozilor, Dâmbovița
Teren agricol de 5.000 m2, la Geangoești, Dâmbovița
În afară de acestea, Țuțuianu mai are case de vacanță, apartamente etc.

O beizadea care se respectă


Despre Tudor Buzatu s-a spus e o beizadea. El este fiul baronului de Vaslui, Dumitru Buzatu, și al senatorului PSD Gabriela Crețu. Decizia de numire a sa în funcția de secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului printr-o decizie a prim-ministrului Nicolae Ciucă, a fost apru criticată în spațiul public, Dumitru Buzatul fiind acuzat că-și împinge fiul în Palatul Victoria fără să aibă vreo calitate în acest sens. Tudor Buzatu a mai ocupat o funcţie de secretar de stat în 2018, în aparatul de lucru al Anei Birchall, pe atunci vicepremier responsabil de parteneriatele strategice şi deputat de Vaslui.

Averea lui Tudor Buzatu este impresionantă: hectare întregi în localitatea Ștefan cel Mare din Vaslui dar și în terenuri intravilane în alte câteva comune, inclusiv în municipiul Vaslui.

Teren agricol de 0,60 Ha, la Ștefan cel Mare, Vaslui
Teren agricol de 2,11 Ha, la Ștefan cel Mare, Vaslui
Teren agricol de 3,01 Ha, la Ștefan cel Mare, Vaslui
Teren agricol de 8,86 Ha, la Ștefan cel Mare, Vaslui
Teren agricol de 1,50 Ha, la Ștefan cel Mare, Vaslui
Teren agricol de 0,50 Ha, la Ștefan cel Mare, Vaslui
Teren agricol de 3 Ha, la Ștefan cel Mare, Vaslui
Teren intravilan de 0,11 Ha, la Ștefan cel Mare, Vaslui
Teren agricol de 0,40 Ha, la Ștefan cel Mare, Vaslui
Terenuri extravilane, de 4.907 m2, la Negrești, Vaslui
Terenuri extravilane, de 5,848 m2, la Zapodeni, Vaslui
Terenuri extravilane, de 7.173 m2, la Zapodeni, Vaslui
Terenuri extravilane, de 10.282 m2, la Ștefan cel Mare, Vaslui
Terenuri extravilane, de 11.026 m2, la Ștefan cel Mare, Vaslui
Teren intravilan, de 271 m2, la Vaslui
Teren intravilan, de 521 m2, la Vaslui
Teren intravilan, de 113 m2, la Vaslui
Teren intravilan, de 560 m2, la Vaslui
Teren intravilan, de 28,85 m2, la Vaslui
Teren intravilan, de 39,27 m2, la Vaslui
Casă de vacanță la Saru Dornei, Suceava.
Tudor Buzatu a câștigat 109.021 lei pe an la SGG și indemnizație de 21.989 lei la Smart SA.

N-are mască, dar are terenuri agricole
Sorinel Vrăjitoru, un lider PSD din Călărași, a fost cunoscut în spațiul public la o conferință de presă alături de Sorin Grindeanu. Pentru că nu a purtat mască de protecție, conform regulilor de atunci, Vrăjitoru a fost amendat cu 500 de lei. Suma e un mizilic, dacă ne uităm la posesiunile pe care le deține

Teren agricol, de 5,626 m2, la Modelu, Călărași
Teren agricol, de 639 m2, la Modelu, Călărași
Teren agricol, de 1 Ha, la Modelu, Călărași.
A câștigat 116.321 lei la SGG și 5.037 lei la SN Radiocomunicații, membru al CA. El este secretar de stat la SGG.

Un alt politician recuperat de SGG


Nicolae-Ciprian Nica a fost un politician care, ca și Adrian Țuțuianu, și-a găsit un culcuș bun la SGG, unde ocupă funcția de expert jurist. El a fost deputat în mandatul 2008-2012 din partea PSD Vrancea și în mandatul 2012-2016, din partea USL Vrancea. În perioada aceea, în Vrancea tăia și spânzura Marian Oprișan.

În cadrul activității sale parlamentare, Nicolae-Ciprian Nica a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Statul Kuwait, Republica Cehă, Regatul Maroc și Republica Malta.

Pe 11 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că Nicolae-Ciprian Nica a fost colaborator al Securității și că acesta a făcut poliție politică. Nica susține că a furnizat informații în perioada sa de liceu despre colegii săi.

Averea sa este concentrată în Vranca, locul nașterii sale, în special localitatea Țifești.

Teren intravilan, de 1.500 m2, la Panciu, Vrancea
Teren agricol, de 11.600 m2, la Panciu, Vrancea
Teren forestier, de 11.200 m2, la Soveja, Vrancea
Teren agricol, de 5.300 m2, la Țifești, Vrancea
Teren intravilan, de 4.800 m2, la Țifești, Vrancea
Teren agricol, de 39.800 m2, Țifești, Vrancea
Teren intravilan, 25.000 m2, la Țifești, Vrancea,
Teren agricol, de 15.000 m2, la Panciu, Vrancea.