Servicii medicale în ambulatoriu mobil pentru zonele sărace?

Un proiect de lege care a fost votat de Senat şi acum se află în dezbatere în Camera Deputaţilor introduce serviciile medicale în ambulatoriu mobil pentru comunităţile defavorizate din ţară. Proiectul de lege vine în completarea Legii nr. 95/2006, iar principalele modificări sunt introducerea conceptului de ambulatoriu mobil, includerea activităţii de asistenţă medicală mobilă în timpul programului de lucru al medicilor şi posibilitatea efectuării stagiilor de practică pentru studenţi în caravane.

Astfel, serviciile medicale de asistenţă medicală mobilă vor fi acordate în special gravidelor, copiilor şi altor categorii de persoane vulnerabile din zonele defavorizate unde lipsesc medicii de familie.

„Asistenţa medicală mobilă va fi asigurată de către medicii de specialitate împreună cu alt personal specializat şi autorizat, cu sprijinul lucrătorilor sociali şi asistenţilor medico-sociali ai organizaţiilor neguvernamentale care desfăşoară activităţi în domeniul sănătăţii”, se arată în proiect.

Introducerea serviciilor de asistenţă medicală mobilă vine ca urmare a datelor făcute publice de Federaţia Naţională a Asociaţiilor Medicilor de Familie care arată că 53% din localităţile din ţară nu au suficienţi medici de familie sau chiar niciunul.

 » Aflați mai multe informații aici.