Sentința în dosarul crimelor de la Caracal. 30 ani de închisoare pentru Gheorghe Dincă

La capătul unei zile lungi pentru rudele victimelor lui Gheorghe Dincă, bărbatul judecat pentru comiterea crimelor de la Caracal, Tribunalul Olt a pronunțat, vineri, 23 septembrie, sentința.

Gheorghe Dincă a fost condamnat pentru toate faptele de care este acuzat la 108 ani de închisoare, din care va face însă 30 ani. Complicele său, Ștefan Risipițeanu, judecat pentru viol asupra Luizei melencu, a fost condamnat la 7 ani de închisoare. Solicitarea familiei Alexandrei Măceșanu de a fi înlăturată infracțiunea de omor a fost respinsă.

Dincă a primit câte 25 ani de închisoare pentru că le-a omorât pe Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu, 10 ani pentru că a traficat-o pe Luiza Melencu și 12 pentru că a traficat-o pe Alexandra Măceșanu (care avea la acel moment 15 ani), câte 15 ani pentru că le-a violat pe cele două fete și câte trei ani pentru că le-a profanat cadavrele, arzându-le în butoiul din curtea casei. De asemenea, butoiul a fost confiscat.

Ce daune are de plătit criminalul

Tribunalul Olt a mai stabilit că Dincă trebuie să le plătească rudelor Luizei Melencu daune cuprinse între 10.000 și 100.000 euro, în timp ce mama Alexandrei Măceșanu ar avea de primit 500.000 euro. Inculpatul are de asemenea de achitat cheltuieli judiciare în valoare de 750.000 lei, cele mai multe fiind cheltuieli din cursul cercetării penale (744.129,55 lei ). Greu de spus din ce va achita Gheorghe Dincă aceste sume. Tribunalul Olt a mai dispus sechestrului pe conturile lui Dincă, în care sunt însă sume infime, precum și indisponibilizarea mai multor terenuri și a două mașini. De asemenea, fierul vechi preluat din curtea inculpatului, care cântărea aproximativ 30 tone, a fost evaluat la puțin peste 15.000 lei.

O lungă așteptare pentru rudele victimelor

La Tribunalul Olt care a judecat în primă instanță dosarul crimelor de la Caracal s-au aflat, pe parcursul zilei, bunicii Luizei Melencu, prima victimă a lui Gheorghe Dincă, și avocatul Aurel Moldovan care i-a reprezentat pe părinții Alexandrei Măceșanu.

A fost o zi lungă, obositoare, cu nervi întinși la maximum. Inițial se aștepta ca sentința să fie făcută publică la ora 9,00, însă termenul a fost încălcat, în cele din urmă bunicii Luizei, dar și avocatul familiei Măceșanu, alegând să afle sentința de acasă.

Procesul crimelor de la Caracal a început în ianuarie 2020, odată cu trimiterea dosarului în judecată de către DIICOT. Dincă a fost judecat pentru trafic de persoane, viol, omor și profanare de cadavre, procurorul DIICOT, dar și avocații celor două familii, cerând pedeapsa maximă, respectiv 30 de ani de închisoare.

Procurorii l-au acuzat pe bărbatul de 69 din ani, din Caracal, că în luna aprilie 2019 a răpit-o pe Luiza Melencu, o fată de 18 ani, din Dioști, județul Dolj, de pe o stradă din Caracal, în timp ce fata aștepta o mașină de ocazie cu care să ajungă acasă. În iulie 2019 ar fi procedat în același fel cu Alexandra Măceșanu, o fată de 15 ani, din Dobrosloveni, județul Olt.

Spre deosebire de Luiza, Alexandra a reușit, a doua zi după răpire, să sune la 112, alertând autoritățile. Așa s-a descins în curtea lui Dincă, după multe ore, însă fetele nu au mai fost găsite, procurorii anunțând că Dincă ar fi omorât-o pe Alexandra și i-ar fi ars trupul într-un incinerator artizanal (un butoi metalic).

La fel ar fi procedat, anterior, și cu prima sa victimă. Dincă a recunoscut inițial crimele, ulterior negând că le-ar fi omorât pe cele două fete și motivând că declarația inițială ar fi dat-o sub amenințarea anchetatorilor.