Senatorul Dorinel Cosma, interpelare către Ministerul Turismului: Paradisul din județul Botoșani – Stânca-Costești, o zonă cu potențial turistic uitată de autorități

Județul Botoșani are un potențial turistic ridicat, care nu este însă susținut de către autoritățile responsabile. Lipsesc investițiile, infrastructura și promovarea obiectivelor care, parte din ele, sunt unice nu numai la nivel național, ci și internațional. Un astfel de obiectiv este Stânca-Costești, considerată de locuitorii din zonă și ca „Marea Neagră“ a Moldovei.

Zonele sălbatice ale județului Botoșani pot cuceri orice turist. Lacul de la Stânca-Costești are o su­prafaţă de 2.950 de hectare şi a fost de­clarat rezervaţie naturală în anul 2004. În anul 2007, o porţiune a fost delimitată ca arie de protecţie specială avifaunistică.

Senatorul AUR Dorinel Cosma depune eforturi constante pentru a aduce în atenția autorităților centrale probleme județului Botoșani, precum și potențialul nedescoperit al acestuia. Luna aceasta, Cosma l-a interpelat pe ministrul Turismului, Constantin Cadariu, pe tema dezvoltării potențialului turistic al zonei din jurul lacului Stânca-Costeți – Balatonul României.

Dorinel Cosma arată că turismul din zonă se confruntă cu multe probleme și solicită ministerului în cauză să transmită dacă existe o strategie sau proiecte ce au drept obiectiv dezvoltarea turistciă a cului Stânca-Costești.

Impresionanta construcție hidrotehnică de pe Prut, nu este exploatată din punct de vedere turistic. În pofida patrimoniului natural deosebit pe care îl deține, turismul din zonă se confruntă cu numeroase probleme, cum ar fi: slaba dezvoltare a infrastructurii specifice, promovarea deficitară la nivel național și internațional, migrația forței de muncă, insuficiența cooperării la nivel local, infrastructura rutieră slab dezvoltată, lipsa investițiilor”, a punctat senatorul AUR.

În context, Dorinel Cosma a solicitat răspunsuri punctuale la următoarele întrebări:

  1. Ce strategii sau proiecte are ministerul turismului în sensul de a potența turistic  lacului Stânca-Costești?
  2. Până în acest moment ce investiții au fost efectuate în zonă pentru dezvoltarea modernizarea infrastructurii turistice?
  3. Aveți în plan acordarea de granturi pentru întreprinderile din turism, precum și acordarea de credite cu dobânzi subvenționate pentru capital de lucru și/sau credite de investiții pentru IMM și companii mari din turism în această zonă?
  4. Luați în calcul integrarea zonei lacul  Stânca-Costești, în proiectul „Rețeaua naționala de destinații de ecoturism – instrument de dezvoltare durabila”?
  5. Veți declara turismul prin Hotărâre de Guvern drept domeniu economic strategic și prioritar, urmând să fie integrat în toate programele naționale de redresare și asistență pentru dezvoltare, cât și în programele de stimulare și promovare a exporturilor?