Senatorul AUR Sorin Lavric, alături de românii din Germania

Senatorii AUR Sorin Lavric și Claudiu Târziu au efectuat, în perioada 20-22 mai a.c., o vizită oficială în Germania, în vederea identificării dificultăților pe care le întâmpină cei 300.000 de românii care locuiesc în landul federal Bavaria. Agenda vizitei a inclus întrevederi de lucru, discuții cu demnitari bisericești și membri ai comunității românești din München și Nürnberg.

Potrivit unui comunicat de presă, vineri, 20 mai, senatorii AUR au avut o întrevedere de lucru la sediul Consulatului General al României la München, cu doamna Janette-Constanța Carabașu, consul gerant interimar. În cadrul acestei întâlnirii, au fost evidențiate preocupările, dificultățile și posibile căi de soluționare ale problemelor pe care le întâmpină românii din Bavaria. În aceeași zi, senatorii au fost prezenți, alături de comunitatea românească, la Așezământul bisericesc din München, la evenimentele prilejuite de aducerea moaștelor Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani.

În a doua zi a vizitei, marcată de Sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, Claudiu Târziu și Sorin Lavric au participat la Sf. Liturghie, la Așezământul bisericesc. La finalul slujbei, senatorii români au fost binecuvântați și au purtat o discuție cu Episcopul-vicar Sofian Brașoveanul despre implicarea românilor în comunitatea parohială, precum și despre promovarea identității românești.

De asemenea, în ultima zi a vizitei, cei doi senatori s-au deplasat la Nürnberg, unde avut o întâlnire cu reprezentanți ai românilor, care au invocat precaritatea sistemului medical românesc și nivelul mediocru al sistemului educațional drept motive principale pentru care nu doresc să se întoarcă în țară.

Sorin Lavric a subliniat că, prin astfel de vizite, și-a propus să cunoască îndeaproape dificultățile pe care le întâmpină românii de peste hotare în vederea identificării unor soluții viabile pentru îmbunătățirea serviciilor oferite de statul român prin reprezentanțele sale. Totodată, senatorul a subliniat că va depune toate eforturile ca solicitările românilor din afara țării să fie reflectate prin intervențiile parlamentarilor AUR și a proiecte de lege inițiate de aceștia.