Senator AUR- interpelare către ministrul Muncii: „Nu există proiecte naționale pentru susținerea părinților care au și statut de elevi sau studenție”
Senator Rodica Boancă din partea partidului Alianța pentru Unirea Românilor a formulat o interpelare către doamna Ministru al Muncii și Protecției Sociale Turcan Raluca privind acțiunile statului în programele și proiectele naționale pentru susținerea părinților care au și statut de elevi sau studenție
Sunt evidențiate câteva aspecte privind gravitatea acestei situații din România:
„Vă supun atenției un aspect cu dublă implicare pentru noi, ca români și în același timp ca parlamentari, în contextul în care România nu are proiecte de țară privind natalitatea și creșterea demografică nici pentru acest an, nici în perspectivă. Un fenomen special, neluat în seamă de autorități îl reprezintă părinții care au și statutul de elevi sau studenți, mai ales că unii își cresc singuri copiii. Cel mai adesea, fetele tinere care urmează liceul sau facultatea rămân singure să își crească pruncii, iar constatarea este că statul nu face mai nimic pentru ele.
Astfel, realitatea este cruntă: rapoartele europene ne situează pe primele locuri în ceea ce privește numărul de tineri deveniți părinți până în 20 de ani.
Pasul următor este renunțarea la școală. Întrucât mamele singure își întrerup adesea educația și dobândirea de calificări profesionale, din cauza timpului și a resurselor limitate, aceastea fiind dedicate creșterii copilului, de cele mai multe ori sunt expuse ulterior riscului de excludere socială și sărăciei”
Legea nr. 292 din 2011, deși este una dintre cele mai stufoase legi, în cele 146 de articole nu se face referire la aspectul legat de sprijinirea sau consilierea mamelor tinere care își doresc continuarea studiilor. Dreptul la educație este un drept constituțional, iar mamele singure au cu atât mai mare nevoie de exercitarea acestui drept.
Pornind de la aceste aspecte, doamna senator Rodica Boancă adresează următoarele întrebări:
- Care sunt programele pe care le pot accesa mamele și tații elevi / studenți pentru a primi sprijin în vederea continuării studiilor?
- Cum intervine protecția socială în crearea unui mediu sigur pentru minorii care trebuie supravegheați încă de la naștere pe perioada orelor de curs?
- Care sunt măsurile pentru formarea de personal calificat din cadrul creșelor unde, din pricina lipsei cadrelor specializate, copiii nu pot fi duși decât după 1 an?