Șeful siguranței naționale bulgare: Războiul din Ucraina poate aduce migranți, scumpiri și penurie de produse

Şeful Agenţiei de Stat pentru Securitate Naţională din Bulgaria (SANS), Plamen Toncev, a oferit despre relaţiile cu Rusia, războiul din Ucraina, migraţie şi alte riscuri pentru securitate, potrivit BTA, informează Agerpres.

Relaţiile cu Rusia


Toncev a susţinut că relaţiile oficiale ale Sofiei cu Moscova s-au deteriorat după ce Bulgaria a fost inclusă pe lista ţărilor neprietenoase şi după măsurile luate de Bulgaria pentru a contracara influenţa Rusiei în această ţară. Ruperea dependenţei energetice de Rusia şi diversificarea energetică a Bulgariei au devenit subiecte foarte importante.

În 2022 Bulgaria a declarat un număr de 84 de membri ai staffului reprezentanţelor oficiale ale Rusiei în Bulgaria drept personae non gratae, a susţinut şeful SANS, Plamen Toncev, în primul său interviu de la preluarea acestei funcţii.

În concordanţă cu un raport al SANS, trei membri ai staffului Ambasadei Ruse au fost declaraţi personae non gratae în 2021.

Războiul din Ucraina şi riscuri de securitate


Războiul din Ucraina reflectă ambiţiile Rusiei de a interveni asupra ordinii mondiale şi de a confrunta Statele Unite şi Occidentul. Evenimentele din anii trecuţi au adus pe agendă problemele securităţii alimentare globale şi nevoia de a rezolva dependenţa energetică a UE de Rusia, a spus şeful SANS.

Toncev a susţinut că în prezent nu există un risc direct de securitate pentru populaţia bulgară. Însă acţiunile militare în desfăşurare pot duce la creşterea fluxului de migranţi spre şi prin această ţară. Sunt de asemenea posibile şi consecinţe economice, cum ar fi creşteri de preţuri şi întreruperi ale lanţului de aprovizionare, a explicat el.

Securitatea cibernetică


Rugat să comenteze cu privire la atacurile cibernetice, Toncev a precizat că acestea sunt un instrument care are în primul rând impact asupra sistemelor informatice şi apoi pot perturba relaţiile publice, au un efect negativ asupra economiei şi al sectorului financiar. Acest instrument este din ce în ce mai folosit pentru că este conectat cu folosirea frecventă a tehnologiei informaţiilor în relaţiile sociale şi în industrie, dar şi pentru că este posibil să comanzi atacuri cibernetice pe dark web şi pentru că sunt folosite sisteme informatice care nu îndeplinesc standardele moderne de securitate cibernetică.

Conform lui Toncev, procesul de integrare dintre relaţiile publice şi tehnologia informaţiei ia amploare. Drept rezultat, un impact negativ asupra uneia se reflectă cu putere şi asupra celeilalte. Din acest motiv este necesară introducerea unor cerinţe mai stricte atunci când vine vorba despre garantarea fiabilităţii celor două sisteme, a explicat Toncev.

Faptul că un număr de ţări dezvoltă astfel de instrumente va continua să ridice cerinţele politicilor de securitate cibernetică, a susţinut el.

Balcanii de Vest


Întrebat dacă există riscuri pentru Bulgaria în contextul recentelor confruntări dintre Serbia şi Kosovo, Toncev a spus că sunt zone în Balcanii de Vest în care tensiunile sunt ridicate, fapt legat de chestiunile rămase nerezolvate între unele ţări din regiune. Există voinţă pentru rezolvarea lor la nivel internaţional şi regional, dar acesta este un proces pe termen lung. În acest moment nu există riscuri directe de securitate pentru Bulgaria. Chestiunile nerezolvate, însă, ridică obstacole în calea investiţiilor din regiune şi a integrării sale euro-atlantice, a mai susţinut el.