Șeful ONU avertizează: ‘Un război între Rusia și Ucraina ar fi catastrofal’

Ar fi „catastrofal” ca actuală criză dintre Rusia şi Ucraina să degenereze în război, a avertizat vineri secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în discursul său de deschidere a Conferinţei de Securitate de la Munchen, care adună numeroşi lideri internaţionali, potrivit AFP.

„În contextul concentrării de trupe ruseşti în jurul Ucrainei, sunt profund îngrijorat de amplificarea tensiunilor şi de speculaţiile privind un conflict militar în Europa”, a afirmat el. Dacă se va întâmpla asta, „ar fi catastrofal”, a avertizat şeful ONU, adăugând că „nu există alternativă la diplomaţie”, scrie agerpres.ro.

Lideri internaţionali şi diplomaţi de rang înalt se reunesc la Munchen, în sudul Germaniei, de vineri până duminică, pentru trei zile de discuţii despre chestiuni de apărare şi de securitate.

Această conferinţă anuală survine în contextul tensiunilor dintre Moscova şi Occident, acesta din urmă temându-se că trupele ruseşti s-ar pregăti să invadeze Ucraina.

Numeroase reuniuni în diverse formate vor avea loc la Munchen, unde vor fi prezenţi, printre alţii, vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, secretarul american de stat, Antony Blinken, principalii miniştrii de externe din UE, şeful NATO, Jens Stoltenberg, şi preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski.

Ruşii, de obicei prezenţi la această conferinţă, nu au trimis reprezentanţi în acest an.