Şeful DSP: Ne aşteptăm ca acest val să dureze mai mult decât valul 4

Numărul de noi cazuri COVID 19 la Iaşi s-a dublat în numai două zile. Ieri au fost raportate 172 de noi persoane infectate cu SARS COV 2, faţă de 84 câte au fost raportate pe 3 decembrie. Şi numărul pacienţilor internaţi la ATI s-a dublat în doar o săptămână. Autorităţile sanitare recunosc că prognosticul privind debutul valului 5 a fost depăşit şi că durata episodului pandemic va fi mai mare decât cea din toamnă.

“Prognoza noastră privind creşterea numărului de cazuri era pentru a doua jumătate a lunii ianuarie, dar se pare că lucrurile au depăşit din nou prognosticul. Incidenţa a crescut foarte mult. S-a dublat practic de la o zi la alta, şi la nivel local, şi la nivel judeţean şi la nivel naţional. De asemenea, dacă săptămâna trecută aveam doar 6 pacienţi COVID în ATI, săptămâna aceasta, de luni încoace avem 12 pacienţi”, a declarat dr. Vasile Cepoi, directorul DSP Iaşi.

În acelaşi timp, în majoritatea ţărilor europene valul 5 a debutat pe când România se afla încă valul 4 al pandemiei, dar în niciun stat criza pandemică nu s-a încheiat. Autorităţile sanitare cred că de data aceasta, la noi, valul 5 va fi mai lung faţă de cele anterioare.

“Dacă avem în vedere lipsa de încredere a populaţiei în nevoia de a respecta regulile de protecţie în starea de răspândire a bolii, ne putem aştepta ca acest val să dureze mai mult decât valul 4. Spun asta pentru că am constatat că şi atunci când legea prevedea obligativitatea respectării unor reguli, cum ar fi purtatul măştii corespunzător, cum ar fi evitarea aglomeraţiilor şi aşa mai departe, o mare parte din populaţie nu respecta aceste reguli”, a mai adăugat dr. Vasile Cepoi.

Acesta a adăugat că obligativitatea certificatului verde ar fi fost benefică pentru sistemul sanitar deoarece ar fi crescut numărul persoanelor vaccinate şi implicit ar fi fost mai multe cazuri de forme uşoare de boală.

 » Aflați mai multe informații aici.