Șeful ANPC: Suntem pelicanii Europei. Există un dublu-standard al produselor din magazine. Marfă de calitatea a doua, vândută la calitatea întâi

Horia Constantinescu, preşedintele Autorității Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a declarat, luni, că românii sunt tratați ca „pelicanii” Europei atunci când vine vorba de produsele din supermarketuri. Potrivit lui Constantinescu, în continuare ar exista un standard dublu în ceea ce privește calitatea produselor din magazinele românești în comparație cu cele din vestul Europei.

„Continuăm cu fructele și legumele. Suntem tratați ca pelicanii Europei, nu primim bunuri de aceeași calitate ca a concetățenilor Europei din vestul acesteia. Este vorba de un dublu standard la cum suntem tratați de unii retaileri, nu cu referire exclusiv la produse. Unul dintre importatorii și distribuitorii principali de legume-fructe primește aceste produse de calitatea a două, le re-etichetează cu calitatea întâi și le trimite magazinelor”, a explicat Horia Constantinescu.

De asemenea, spune șeful ANPC, marile magazine se confruntă și cu o carență de personal, „lucru cu care toate industriile se confruntă astăzi. Dar asta nu scuză lipsa de igienă”, a mai declarat Horia Constantinescu, citat de Antena 3.

În ultima perioadă, Protecţia Consumatorului a închis mai multe supermarketuri pentru nereguli grave. Este vorba atât despre faptul că erau scoase la vânzare produse expirate, cât şi despre modul în care acestea erau depozitate, în vitrine insalubre sau la temperaturi necorespunzătoare.

Ce nereguli au găsit inspectorii ANPC la supermarketurile din Iași

Inspectorii ANPC au intrat în forță la controale în supermarketurile din Iași. Au fost zeci de controale care s-au lăsat cu amenzi și cu închiderea, pe o perioadă determinată, a afacerilor. Așadar, au fost cinci supermarketuri LIDL care au fost închise de către inspectori. Au fost găsite legume și fructe putrezite, alimente perisabile ținute în căldură, dar și mizerie la rafturile de profil. Cu toate acestea, unele dintre supermarketuri au fost închise imediat după ce s-a decis redeschiderea lor. Este cazul LIDL Tătărași care a fost închis pentru câteva zeci de ore, iar la doar câteva ore după redeschidere, inspectorii au descoperi aceleași nereguli, potrivit bzi.ro.