Secretarul general al ONU, António Guterres, cere încetarea ”războiului absurd” din Ucraina, care devine ”din ce în ce mai imprevizibil”

Secretarul general al Naţiunilor Unite, António Guterres, a solicitat încetarea ”războiului absurd” provocat de invazia rusă în Ucraina, care provoacă o ”suferinţă umană îngrozitoare”, ”se intensifică” şi devine ”mai imprevizibil din oră în oră”, conform CNN.

Guterres a precizat că războiul ”nu poate fi câştigat” şi a făcut apel, marţi, la o negociere serioasă în cadrul unui briefing la sediul ONU din New York.

”Din contactul meu cu diverşi actori, ies în vedere elemente ale progresului diplomatic în mai multe chestiuni-cheie”, a mai spus el.

Însă, deoarece milioane de ucraineni au fost forţaţi să îşi părăsească casele, oficialul ONU a menţionat că ”războiul nu merge nicăieri repede”.

”Chiar dacă va cădea Mariupolul, Ucraina nu poate fi cucerită oraş cu oraş, stradă cu stradă, casă cu casă”, a subliniat Guterres.

”Sunt destule teme pe masă pentru a înceta ostilităţile acum… şi pentru a negocia serios”, a continuat el.

Guterres a spus că ”poporul ucrainean suferă un iad în viaţă”, iar ”reverberaţiile sunt resimţite în întreaga lume, ţinând cont de creşterea exponenţială a preţurilor la alimente, energie şi îngrăşăminte, care ameninţă să se transforme într-o criză a foametei la nivel mondial”.

”Câţi ucraineni şi ruşi vor fi ucişi înainte ca toată lumea să-şi dea seama că acest război nu are învingători, ci doar învinşi?” a conchis el.