Sebastian Suciu (AUR): Spitalele ard, guvernarea se piaptană?

Deputatul AUR Sebastian Suciu readuce în atenția publică necesitatea implementării unor măsuri pentru prevenirea incendiilor în spitalele din România, în contextul în care în luna februarie a avut loc un nou incident într-un spital, de data aceasta privat, din Cluj-Napoca. Deși astfel de evenimente grave au avut loc în mai multe județe din țară în ultimii doi, legislația a rămas neschimbată. „Singurul lucru pe care îl face actuala guvernare privind acest aspect, sunt controalele și nimic mai mult, nici o măsură concreta în acest sens, în afara de schițe de viitoare spitale și multa demagogie”, afirmă parlamentarul.

Într-o declarație politică, Sebastian Suciu a criticat dur guvernarea PSD-PNL-UDMR nu doar pentru că n-a luat niciun fel de măsuri pentru a preveni astfel de incendii, dar a respins orice inițiative venite din opoziție. AUR a venit cu o propunerea legislativă pentru modificarea și completarea legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor care a fost însă respinsă.

„Este vorba despre dotarea spitalelor cu un sistem de monitorizare și detecție a anomaliilor din rețelele electrice. Știm cu toții că rețeaua electrică la spitale este învechită, depășită moral și fizic, iar înlocuirea acesteia ar fi un efort economic prea mare și de durată, pentru a o pune în aplicare ad-hoc și la nivel național. Noi în schimb, propunem să folosim aceeași rețea electrică doar că, în condiții de siguranță, lucru pe care, îl putem atinge prin monitorizarea continuă a rețelei cu dispozitive electronice dedicate, astfel prevenind suprasarcina și micșorând riscul de incendiu”, a explicat Sebastian Suciu.

Deputatul AUR a cerut reprezentanților tuturor partidelor să fie deschiși spre cooperare deoarece numai în acest fel se poate opri această serie interminabilă de incendii în spitalele Românești.