Sebastian Suciu (AUR) solicită oprirea programelor de conservare și închidere a termocentralelor

România a fost lovită din plin de criza energetică, dar cu toate acestea coaliția PSD-PNL-UDMR se străduiește să îndeplinească obiectivele asumate conform angajamentului de „decarbonare”, prevăzut în PNRR, care obligă România să oprească termocentralele pe cărbune de la Turceni și Rovinari.

În acest timp, state precum Polonia și Ucraina cresc producția de cărbune termic, cel mai poluant combustibil fosil, iar țări precum Germania, Austria și Țările de Jos se pregătesc să crească producția de energie pe bază de cărbune, ca măsură de urgență., în contextul războiului din Ucraina.

Deputatul AUR Sebastian Suciu a solicitat partidelor aflate la guvernare să ia măsuri urgente pentru a asigura siguranța energetică a țării noastre. Închiderea termocentralelor de la Paroșeni, Turceni, Rovinari precum și numeroase unități din Complexul Energetic Oltenia trebuie oprită.

„Germania închide parcuri eoliene si redeschide mine de cărbuni pentru a face față situației, noi închidem termocentralele una câte una.

Stimați colegi, având în vedere situația delicată, care poate evolua într-o direcție nefavorabila în ceea ce privește siguranța noastră energetică, consider benefică oprirea programelor de conservare și închidere a termocentralelor, mai ales ca le închidem chiar în toiul iernii. In alte cuvinte, trecerea la energie verde si înlocuirea treptată a combustibilului fosil trebuie făcută cu cap și la timpul potrivit, nu putem închide termocentralele în toiul iernii fără a le înlocui cu alte capacitați de producție, astfel riscam să rămânem fără sanie iarna, iar căruța s-o punem pe foc pentru a ne încălzi”, a declarat Sebastian Suciu.

Ordonanța de Urgență adoptată de Guvern privind eliminarea etapizată a cărbunelui din sistemul energetic național, la care se angajase prin PNRR nu mai reglementează „închiderea definitivă și ireversibilă a grupurilor energetice cu funcționare pe lignit și huilă”, cum prevedea prima variantă a proiectului de OUG, ci doar „închiderea și conservarea lor”.