Sebastian Suciu: AUR depune în Parlament o inițiativă ce va încuraja natalitatea

Alianța pentru Unirea Românilor va depune în Parlament o o inițiativă legislativă ce va încuraja natalitatea, a anunțat deputatul Sebastian Suciu.

Acest proiect este unul deosebit de important în contextul în care, potrivit specialiștilor, România va ajunge la 15-16 milioane de locuitori în 30 de ani. Mai rău, această populație va fi una îmbătrânită cu un grad de mortalitate ridicat și natalitate scăzută. Totodată, susțin specialiștii, actualele mijloace financiare oferite părinților nu sunt de natură să stimuleze nașterea de prunci.

În acest context, AUR depune în Parlament o inițiativă legislativă vizând redresarea situației demografice prin încurajarea natalității, concomitent cu încurajarea muncii.

Alianța pentru Unirea Românilor are înscris în programul său politic și socio-economic faptul că familia este celula de bază a oricărei societăți viabile. De aceea, AUR a venit cu această inițiativă de modificare și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în sensul majorării substanțiale a deducerilor personale în cazul veniturilor din salarii și al celor asimilate acestora, având drept scop creșterea natalității, reducerea emigrației și orientarea spre muncă. În acest fel ne propunem să încurajăm natalitatea și munca. Însă, mai mult decât atât, această măsură va avea un efect benefic și asupra bugetului țării”, a precizat Sebastian Suciu, deputat AUR pentru redacția 60m.ro.

Potrivit unui comunicat de presă al AUR inițiativa este motivată de următoarele considerente:

  1. Datele statistice arată niveluri alarmante ale îmbătrânirii populației, emigrației persoanelor tinere și riscului de sărăcie la care sunt expuse familiile numeroase.
  2. România este țara din Europa care taxează cel mai mult familiile formate din persoane cu vârsta sub 30 de ani.
  3. În prezent, deducerile sunt mai degrabă simbolice și condiționate de un nivel al veniturilor salariale foarte redus, nefiind aplicabile la marea majoritate a salariaților, indiferent de numărul de persoane aflate în întreținere. Prin acest proiect, AUR susține creșterea natalității în România, concomitent cu încurajarea muncii!