Se redeschid secţiile non-Covid la Infecţioase – GAZETA de SUD

Odată cu ieşirea din starea de alertă, apar schimbări şi în spitalele care au tratat pacienţi Covid. Secţiile se reorganizează, se trasează circuitele, astfel încât unităţile medicale să poată primi atât pacienţi Covid, cât şi non-Covid.
Începând de astăzi, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Victor Babeş”, se redeschid secţiile de Pneumoftiziologie. Pacienţii Covid vor fi trataţi în continuare în secţiile de Boli Infecţioase, precizează managerul spitalului, Adina Turcu.
În alte spitale nu apar, deocamdată, schimbări. Până la sfârşitul lunii martie, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Craiova şi la Spitalul Clinic Municipal „Filantropia”, paturile dedicate pacienţilor Covid rămân la fel ca în starea de alertă. De altfel, autorităţile centrale au anunţat săptămâna trecută că reglementările din sănătate instituite pe perioada stării de alertă rămân valabile până la 31 martie.
„Aşteptăm normele de la Ministerul Sănătăţii, dar până la sfârşitul lunii rămânem cu aceeaşi organizare. Cu siguranţă vom rămâne cu paturi Covid atât la ATI, cât şi în secţii non-ATI pentru că trebuie să fim pregătiţi în continuare. Virusul este impredictibil, alte valuri nu sunt excluse”, transmite Eugen Georgescu, directorul SCJU Craiova.Aceeaşi situaţie este şi la Filantropia. „Aşteptăm modificările de ordin legislativ deocamdată”, spune managerul Liviu Radu.

 » Aflați mai multe informații aici.