Se minte din nou? Spitalele au raportat zero infecţii nosocomiale la decedații Covid!

Ministerul Sănătăţii şi Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) au răspuns oficial că, de la începutul pandemiei şi până în prezent, Direcţiile de Sănătate Publică nu au raportat nici un caz de infecţie asociată asistenţei medicale la pacienți diagnosticați cu Covid-19.

De asemenea, autorităţile spun că nu a fost niciun caz de infecţie nosocomială la decesele COVID-19. Specialiştii cred că această statistică este imposibilă. Mai ales acum când, de câteva zile, la ATI-COVID sunt ocupate trei sferturi din paturi: în jur de 750, informează cei de la libertatea.ro.

Întrebat de reporterul Libertatea, în conferința de presă de azi, despre răspunsul primit de ziar, președintele Klaus Iohannis a spus că i se pare „cel puțin ciudat” faptul că au fost raportate zero infecţii nosocomiale. „Voi cere o informare la Ministerul Sănătății”, a spus șeful statului.

În spitalele europene, 5 din 100 de pacienţi iau cel puţin o infecţie asociată actului medical, potrivit ECDC şi OMS. Acest prag de 5% vehiculat la nivel european este standardul la care ne raportăm când ştim că spitalele româneşti încă subraportează enorm infecţiile nosocomiale.

Infecţiile nosocomiale reprezintă una dintre cauzele principale ale mortalităţii mari în România. Cu toate astea, România e pe podiumul negru al deceselor COVID-19, dar spune că nu are infecții!

Totuşi, autorităţile spun, după 8 luni de pandemie, că nu cunosc niciun astfel de caz. La cinci ani de la incendiul care a adus în atenţia tuturor românilor infecţiile din spitale, sistemul de sănătate din România ignoră infecţiile nosocomiale până şi în mijlocul celei mai mari crize de sănătate pe care a traversat-o vreodată.

Cel mai recent raport epidemiologic al ECDC (Centrul European pentru Prevenţia şi Controlul Bolilor) arată că România continuă să fie pe podiumul negru al deceselor COVID-19 în Europa, raportate la populaţia ţării.

Săptămâna trecută, Libertatea a publicat un articol în care mai mulţi specialişti explică aceste date de mortalitate îngrijorătoare ale României în valul 2. O explicaţie care apare frecvent în discursurile specialiştilor: infecţiile nosocomiale.

Mai multe despre acest subiect puteți citi aici.