Scandal în Tudor Neculai: lucrările la un „bloc-plombă” au blocat accesul la parcare

Reluarea lucrărilor la un „bloc-plombă” din Tudor Neculai provoacă din nou nemulțumiri în rândul vecinilor. Constructorul blocului a amplasat în fața imobilului o betonieră și a blocat accesul de ieșire sau intrare în parcarea din imediata apropiere.Unul dintre vecini a chemat Poliția Locală, și abia după intervenția polițiștilor a putut să-și scoată mașina din parcare. Între timp și alți proprietari de mașini au venit la fața locului și vor să-și scoată autovehiculele, dar trebuie să aștepte acum ca betoniera să finalizeze lucrul. „Cel puțin o oră trebuie să aștept, este inadmisibil”, ne-a spus unul dintre vecini.

CITESTE SI: Şantierul cu scandal din Nicolina a continuat şi ieri

„Ziarul de Iași” a scris încă din 2019 despre problemele la „blocul-plombă” din Tudor Neculai. Ulterior, lucrările au fost sistate, dar, recent, au fost reluate spre disperarea vecinilor.

CITESTE SI: Tupeistul care ne râde în nas la toţi! Mai marii Iaşului stau şi se scarpină la ureche

 » Aflați mai multe informații aici.