Săptămâna atelierelor tematice, pentru promovarea colaborării în zona de frontieră România-Serbia

Secretariatul Comun din cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timișoara în parteneriat cu Autoritatea de Management (Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației din România) și Autoritatea Națională (Ministerul Integrării Europene din Serbia), în cadrul Programului Interreg-IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia, vor organiza în luna octombrie o serie de evenimente tematice online (cu privire la turism, cultură, sănătate, mediu și situații de urgență), pentru zona de frontieră România-Serbia.

”Capitalizarea este o parte importantă a procesului de programare pentru perioada 2021-2027. Aceste 4 ateliere tematice online vor viza stabilirea de noi parteneriate și legături, generarea de noi idei de proiecte și diseminarea rezultatelor din proiectele finanțate deja prin Programul Interreg-IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia.

În timpul evenimentului vor fi prezentate proiecte de succes din trecut și veți avea ocazia să adresați întrebări cu privire la perioada de programare viitoare”, spune Anca Lolescu, director executiv, BRCT Timișoara.

.Dacă aveți o idee de proiect, dacă tocmai ați identificat nevoile de finanțare sau pur și simplu căutați un partener transfrontalier, înscrieți-vă la aceste evenimente până în 15 octombrie 2020, trimițând un e-mail la [email protected]  sau la telefon +40 356 426 360.

Vom primi linkul și parola întâlnirii doar celor înscriși la eveniment. Platforma utilizată este Zoom iar limba utilizată este engleza.

  • Turism – 19.10.2020, 11:00 ora României, 10:00 ora Serbiei.
  • Cultură – 20.10.2020, 11:00 ora României, 10:00 ora Serbiei.
  • Sănătate – 21.10.2020, 11:00 ora României, 10:00 ora Serbiei.
  • Protecția mediului și situații de urgență – 22.10.2020, 11:00 ora României, 10:00 ora Serbiei.

Mai multe informații despre Programul de Cooperare Transfrontalieră Interreg-IPA România – Serbia pot fi accesate la www.romania-serbia.net

Comentarii

comentarii

 » sursa: ziuadevest.ro