Salina Praid, închisă temporar după ce pârâul Corund a atins un debit de 100 de ori mai mare din cauza inundațiilor

Salina Praid, județul Harghita, se confruntă cu inundații severe, după ce debitul pârâului Corund a crescut de peste 100 de ori față de nivelul normal. Activitățile au fost suspendate, iar guvernul ungar a anunțat sprijin pentru refacere, potrivit News.ro.

Din această cauză, orice activitate în zona salinei a fost sistată, pentru a nu pune în pericol viețile oamenilor.

Situația la Salina Praid, după creșterea de peste 100 de ori a debitului Atât activitatea de exploatare, cât și cea turistică la Salina Praid au fost oprite de câteva săptămâni, după ce apele pârâului Corund au început să se umfle și să se infiltreze în mina de sare. „Au avut loc lucrări de intervenţie în regim de urgenţă pe parcursul a vreo două săptămâni prin care s-au amenajat cu foarte mari greutăţi două canale care să preia apa din albia distrusă a pârâului Corund. Pârâul este într-o vale foarte îngustă deasupra muntelui de sare. Aceste două canale puteau să ducă fără probleme câţiva metri cubi pe secundă de apă, astfel încât ea să nu se scurgă prin acele sufoziuni, acele falii ale sării în mină”, a explicat prefectul Petres Sandor.

„Deci, peste 100 şi ceva de ori mai mare decât cel normal. Această viitură, debitul foarte mare, plus ceea ce a cărat cu el – pietre, copaci, alte materiale – a afectat, din păcate, canalele provizorii. Şi astfel, la un moment dat, pârâul, printr-o gaură imensă, o falie, intră efectiv în mină”, a atras atenția prefectul. Din cauza acestei situații periculoase, toate activitățile în zona salinei au fost suspendate.

„Atât în subteran, cât şi în această zonă afectată, am fost nevoiţi să întrerupem orice intervenţie umană, pentru că exista riscul mare de a pierde vieţi omeneşti. Efectiv, nu puteai – şi nu poţi nici acum, până n-o să revină debitul la normal – să te apropii cu utilaje de această zonă. Nu ştii când se deschide o altă falie”, a precizat Petres Sandor. Guvernul ungar anunță sprijin pentru refacerea Salinei Praid Autoritățile din Harghita au pregătit un contract pentru o lucrare de investiție care va consta în refacerea albiei pârâului Corund. Această lucrare ar trebui să pună în siguranță nu doar zona salinei, ci și aproximativ 1,7 kilometri ai pârâului, în zona muntelui de sare.

ungar va oferi asistenţă financiară şi practică pentru evaluarea pagubelor şi reconstrucţia minei. Ţinutul Secuiesc poate conta pe noi!”, a transmis Viktor Orban, într-o postare pe Facebook. Salina Praid, perspective În ceea ce privește riscul pe termen lung, prefectul Petres Sandor a menționat că ar putea exista, însă este vorba de ani, și dacă în această perioadă nu se iau măsuri.

„În ceea ce priveşte riscul de prăbuşire, dacă mina se umple complet, dacă apa stă acolo înăuntru ani de zile şi dizolvă din pilonii de sare, peste mulţi, mulţi ani de zile, teoretic, ar putea să se întâmple aşa ceva. Dar toţi specialiştii cu care s-a discutat în ultimele săptămâni spun că pe termen scurt, pe termen mediu, nu există riscul unui asemenea eveniment”, a clarificat prefectul județului Harghita, Petres Sandor. Autoritățile continuă să monitorizeze situația și să planifice intervenții viitoare pentru a asigura siguranța zonei și a preveni alte posibile dezastre.