Salariile șefilor super-agenției care controlează companiile de stat au fost majorate cu 10.000 de lei/lună

Guvernul a făcut schimbări în ultima lună din 2023 în organizarea agenției care va monitoriza companiile de stat. A modificat organigrama, dar și salarizarea conducerii. Lefurile vor fi mai mari cu aproximativ 10.000 de lei brut, anunță Europa Liberă.

În an de restriște bugetară, Guvernul a decis înființarea unei „super-agenții” care să gestioneze companiile de stat, Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Întreprinderilor Publice (AMEPIP).

Nașterea s-a făcut prin lege, nr. 187 din iunie 2023, iar organizarea și funcționarea – printr-o hotărâre de Guvern, 617, din iulie 2023.

Noua agenție urma să aibă 88 de angajați, excluzând conducerea asigurată de un președinte, doi vicepreședinți și un secretar general, plus personalul cabinetelor lor. Adică 95 de oameni în total.

Salarizarea urma să fie „la nivelul maxim al drepturilor salariale prevăzut pentru funcţiile publice din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, majorat cu 50%”.

Potrivit documentelor de înființare, conducerea agenției avea, însă, salarizarea limitată de funcțiile asimilate – cele de secretar de stat pentru președinte, și de subsecretar de stat, pentru vicepreședinte.

Salariul maxim brut al unui secretar de stat este de 26.400, iar al unui subsecretar este 23.100 de lei.

Mai bine funcționar decât demnitar


Acest lucru s-a schimbat la sfârșitul anului trecut, potrivit unor documente consulate de Europa Liberă.

Hotărârea de Guvern nr. 117/2023, aprobată pe 15 decembrie, a adus primele modificări ale legii de înființare și organizare a „super-agenției”.

Cea mai importantă este modificarea statutului conducerii. Mai exact, funcțiile de președinte și vicepreședinte nu mai sunt asimilate celei de secretar, respectiv subsecretar de stat.

Modificarea legislativă le ia statutul de demnitari celor din conducerea agenției, dar le dă dreptul de a fi salarizați cu 50% în plus față de grila de salarizare a bugetarilor.

Ceea ce înseamnă că președintele va avea un salariu brut lunar de 38.115 lei, iar vicepreședintele, de 34.650 de lei.

Pentru calculul salariilor bugetarilor se folosește o grilă de coeficienți, stabiliți prin lege, care se aplică salariului minim brut pe economie.

Salariul minim pe economie, în ianuarie 2024, este de 3.300 de lei, iar coeficientul pentru un secretar de stat este opt. Asta înseamnă că salariul brut al președintelui agenției era de 26.400 lei.

Folosind același algoritm, salariul brut lunar al unui vicepreședinte era de 23.100 lei.

Cine a solicitat aceste modificări


Conducerea Agenției susține că modificarea de statut a fost, de fapt, o clarificare adusă legii inițiale.

Președintele și vicepreședintele aveau funcțiile asimilate celor de demnitar doar din punct de vedere al salarizării. Și a fost nevoie de o clarificare a situației cerută de Comisia Europeană.

„În urma modificărilor legislative […] nu a avut loc o schimbare a statutului conducerii AMEPIP, ci o clarificare a acestuia, prin eliminarea oricărei asimilări a funcțiilor de președinte și vicepreședinte al AMEPIP, cu funcțiile de demnitate publică”, scrie în răspunsul AMEPIP pentru Europa Liberă.

Președintele pentru o perioadă de patru ani al Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Întreprinderilor Publice (AMEPIP) va fi Mihai Precup.

Mihai-Călin Precup, în vârstă de 37 de ani, a intrat în administrația publică în martie 2022, când a fost numit secretar de stat în Ministerul Finanţelor. În 2023 a fost numit în funcţia de secretar de stat la Cancelaria prim-ministrului.

În 2020, a candidat pentru funcția de senator din partea partidului Pro România, condus de Victor Ponta.

Potrivit CV-ului său, este doctor în investiţii, cu doctoratul obţinut la Universitatea Sorbona din Paris și la Universitatea de Vest din Timișoara. A predat cursuri de politică monetară la Universitatea Sorbona în calitate de cadru didactic asociat.

În luna iunie a acestui an a fost numit membru în Consiliul de Administrație (CA) al Poștei Române și al Băncii Europene de Investiții.

Vicepreședinte este Victor Moraru, fost primar al orașului Amara din județul Ialomița, între anii 2000-2016, după care a ocupat un mandat de președinte al Consiliului Județean Ialomița. A absolvit facultatea la 35 de ani.

Europa Liberă a scris despre Victor Moraru în octombrie 2022 că este prieten cu Marian Neacșu, fost șef al Secretariatului General al Guvernului (SGG).

Un avertizor de integritate declara atunci că Moraru a ajuns să ocupe o funcție de director în SGG fără să susțină concursul pe post.

Din această funcție, Victor Moraru controla toate fondurile din bugetul PNRR alocate pentru reforme și investiții ale SGG, aproximativ 44 de milioane de euro.

Victor Moraru este și membru în Consiliul de Administrație al Regiei Autonome Aministrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS).

Mai multe despre Victor Moraru puteți citi aici.

Cel de-al doilea vicepreședinte este Ciprian Hodja. El a fost consilier de stat în Cancelaria prim-ministrului din mai 2021 – în timpul guvernării lui Florin Cîțu – până în iunie 2023, când Marcel Ciolacu (PSD) a preluat funcția de premier de la Nicolae Ciucă (PNL).

În vârstă de 42 de ani, Ciprian Cătălin Hojda spune în CV că a lucrat în domeniul bancar în perioada 2003-2021.

Și organigrama a fost modificată


Conducerea agenției a câștigat la salariu, dar a pierdut dreptul unui cabinet propriu, care venea la pachet cu statutul de demnitar.

Așa că a fost nevoie și de o modificare a organigramei agenției. Ceea ce s-a întâmplat, printr-o nouă ordonanță de Guvern, pe 29 de decembrie.

Cele șapte posturi, din organigrama inițială, care erau dedicate celor două cabinete, au fost desființare și înființate alte patru.

Prin noua hotărâre de guvern s-a făcut „reorganizarea structurilor instituției care nu ar fi îndeplinit normativul de personal, fie prin redenumirea lor și comasarea acestora într-o nouă structură, fie prin desființarea lor”.

Din cele cinci direcții prevăzute inițial au rămas doar trei.

La data de 12 ianuarie 2024, AMEPIP avea 19 angajați, inclusiv conducerea.

„Întreaga echipă lucrează intens la operaționalizarea AMEPIP, deoarece avem de îndeplinit acest jalon din PNRR care va ajuta România să primească tranșa a treia de bani din PNRR, 2,7 miliarde de euro, până la finalul lunii martie”, scrie în comunicatul AMEPIP pentru Europa Liberă.