Rusia îngheață tranzacțiile străinilor care vor să-și vândă activele rusești. Bursa de la Moscova se deschide cu întârziere

Rusia a interzis brokerilor să tranzacționeze portofoliile străinilor care vor să vândă active rusești, iar Bursa din Moscova a amânat cu 3 ore începerea tranzacționării luni dimineață. Banca centrală a crescut brusc dobânda de la 9,5% la 20%, după ce rubla s-a prăbușit din cauza sancțiunilor impuse Rusiei. Platforma de schimb valutar se va deschide la ora 10:00, ora Moscovei (ora 11:00, ora României), cu trei ore mai târziu decât în mod obișnuit și va suspenda tranzacția pe piața valutară repo, potrivit The Guardian. Încă nu este sigur dacă piața de tranzacționare a acțiunilor va fi deschisă.Și bursa din Belarus se deschide mai târziu cu o oră, în timp ce piața se pregătește pentru o vânzări uriașe.Rubla rusească a coborât luni la un minim istoric, după ce țările occidentale au anunțat noi sancțiuni pentru a pedepsi Rusia pentru invadarea Ucrainei. Banca centrală a Rusiei a anunțat că a ordonat brokerilor să suspende executarea tuturor ordinelor de tranzacționare ale entităților juridice străine și persoanelor care vor să-și vândă investițiile rusești, potrivit BBC.De asemenea, Banca centrală a Rusiei a majorat ratele dobânzilor la 20% de la 9,5% după ce rubla s-a prăbușit, potrivit The Guardian.Noul minim record pentru moneda rusească a fost înregistrat după ce mai multe bănci din țară au fost excluse din sistemul internațional de plăți SWIFT.Duminică, banca centrală a Rusiei a făcut un apel la calm, de teamă că oamenii s-ar putea grăbi să-și retragă banii din bănci. De altfel, în mai multe orașe rusești au fost cozi uriașe la bancomate.Decizia Uniunii Europene, a Statelor Unite și a aliaților lor de a scoate bănci rusești din SWIFT este cea mai dură măsură impusă până în prezent Moscovei din cauza conflictului din Ucraina.Activele băncii centrale a Rusiei vor fi, de asemenea, înghețate, limitând capacitatea țării de a-și accesa rezervele internaționale.

 » Aflați mai multe informații aici.