ROPRES

Rusia exclude orice negocieri publice cu Ucraina

Distribuiți acest articol!

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat joi că nu îşi poate imagina negocieri publice cu Ucraina și a acuzat Kievul că modifică obiectivele unor eventuale tratative de pace. În plus, a cerut Washingtonului să facă presiuni asupra ucrainenilor, în favoarea diplomaţiei, transmite Reuters.

Potrivit AFP, el a adăugat că suferinţele civililor sunt o consecinţă a refuzului Ucrainei de a negocia. „Este consecinţa lipsei de voinţă a părţii ucrainene de a rezolva problema, de a începe negocieri, a refuzului său de a căuta un teren comun”, a fost răspunsul său când a fost întrebat despre penele de curent care afectează milioane de ucraineni.

Într-o convorbire cu presa, Dmitri Peskov a afirmat că, dacă doresc, Statele Unite pot lua în considerare preocupările Rusiei şi pot încuraja Ucraina să revină la masa negocierilor.

Reprezentantul preşedinţiei ruse a susţinut că în cele nouă luni de când a început conflictul ucrainenii şi-au schimbat de mai multe ori poziţia faţă de negocierile cu Moscova, deci nu sunt de încredere, scrie Agerpres.

Purtătorul de cuvânt a mai spus că niciun oficial rus nu ia în considerare folosirea armelor nucleare.

Kremlinul a comunicat de asemenea că este pe cale să se încheie eliminarea obstacolelor din calea exporturilor de produse agricole şi îngrăşăminte ruseşti, la câteva ore după ce Rusia a acceptat să prelungească cu 120 de zile, fără modificări, acordul privind transportul cerealelor pe Marea Neagră.


Distribuiți acest articol!

S-ar putea să-ți placă și...