România va lipsi de la târgul de turism de la Londra, pentru prima dată după 40 de ani
Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) și Asociația Incoming Romania (AIR) atrag atenția Guvernului asupra neglijării totale a turismului de incoming (turism receptor), printr-o scrisoare deschisă adresată ministrului interimar al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Virgil Daniel Popescu.
România a înregistrat, în luna iulie 2021, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, cea mai mare scădere a turismului de incoming (turiști străini) din Uniunea Europeană, confruntându-se cu o diminuare de 90% a nopților petrecute de străini în unitățile de cazare.
Pentru orice tară, turismul contribuie la creșterea și dezvoltarea economiei naționale, pe de o parte, prin numeroasele conexiuni economice pe care le generează în relație cu alte sectoare economice, prin crearea de locuri de muncă și prin contribuția la PIB, iar pe de altă parte, prin construirea și consolidarea unei identități de imagine, a unei notorietăți în mentalul colectiv și prin construcția unei mărci de țară care atestă ineditul și calitatea destinației. Turismul de incoming, în special, reprezintă activitate de export pentru țară prin aportul de valută adus în România de către turiștii străini.
În opinia sa, ”În vederea creșterii vizibilității destinațiilor turistice din România, în principalele zone emitente de turiști, avem nevoie urgentă de o strategie de promovare a țării ca destinație turistică și de eficientizarea activităților de organizare a participării României la târgurile și expozițiile internaționale pentru turism. Agențiile de turism doresc să atragă cât mai mulți turiști străini în țara noastră. Însă dacă nu beneficiem de o implicare puternică din partea statului, primul care poate să consolideze imaginea României, printr-o strategie de promovare, participări la târguri și la alte evenimente internaționale precum și comunicare permanentă cu mediul privat, vom munci în zadar, iar țara noastră va ieși de pe harta destinațiilor turistice europene. Nu ne așteptăm prea mult la o implicare de ordin financiar a statului,
» Aflați mai multe informații aici.