România poate rata găzduirea meciurilor de la EURO 2020 din cauza autorităților române

Pentru că autoritățile române întârzie să accepte planul UEFA de a organiza, la București, partide din turneul final EURO 2020, cu spectatori pe teren, în condiții de maximă siguranță, România riscă să fie exclusă din circuitul EURO 2020 și să își piardă credibilitatea în fața partenerilor europeni.

Senatorul Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național al PSD, a făcut o interpelare pe adresa premierului și ministrului Sporturilor prin care solicită urgentarea demersurilor pentru organizarea unor meciuri la Campionatul European de Fotbal.

„Participarea la competițiile sportive este un foarte bun prilej de confirmarea a identităților locale, regionale sau naționale, o supapă adeseori necesară pentru eliberarea multor tensiuni sociale. Dacă această participare este realizată în condiții de siguranță, de să nu permitem oamenilor să vină pe stadioane dacă sunt testați și vaccinați. În acest context, Domnule Prim-Ministru Vasile – Florin Cîțu, Domnule Ministru Carol-Eduard Novak, vă solicit să dați curs solicitării UEFA de a organiza CU PARTICIPAREA SPECTATORILOR (25% din capacitatea Arenei Naționale) a partidelor de la București din cadrul turneului final EURO 2020, în conformitate cu planul de siguranță și securitate asumat de către forul european”, se mai arată în interpelarea lui Dîncu.