România nu investește în educație! Media țărilor din OCDE este de 14.000 de dolari per copil

România se confruntă cu o lipsă de profesori, însă nu la toate materiile, arată cel mai recent raport lansat de Organizaţia pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), în care se abordează și finanțarea învățământului românesc.

Datele, publicate marți, fac parte din Education at a Glance 2024, realizat în 38 de state membre ale OCDE și țări partenere.

OCDE este un for interguvernamental care are scopul de a implementa politici publice care să asigure creștere economică, dezvoltare sustenabilă și prosperitate. Sediul organizației se află la Paris.

România speră să adere la OCDE în 2026.
Adulții care nu au terminat liceul își găsesc greu un loc de muncă

25% dintre adulții din România nu și-au încheiat studiile liceale, față de media OCDE de 12%. Asta duce la scăderea șanselor de angajare pentru această categorie de persoane.

„În România, 48% dintre persoanele de 25-34 de ani care nu au terminat liceul nu sunt angajate”, conform studiului.

Raportul arată că femeile obțin rezultate educaționale mai bune decât bărbații. Cu toate acestea, ele au șanse mai mici să fie angajate.

„Deși fetele și femeile obțin rezultate educaționale mai bune decât băieții și bărbații, situația se inversează când intră pe piața muncii (…). Femeile cu vârste cuprinse între 25-34 de ani au șanse mai mici de a fi angajate decât bărbații”, conform OCDE.

„În România, doar 30% dintre tinerele femei cu un nivel de educație sub cel secundar superior (n. red.: liceu) sunt angajate, în timp ce procentul corespunzător pentru tinerii bărbați este de 65% (mediile OCDE sunt de 47% și 72%)”, se punctează în raport.
Cât investește România în educație

OCDE arată în raport că România cheltuie anual pentru un elev 6.279 de dolari, comparativ cu media OCDE de 14.209 de dolari.

„În majoritatea țărilor, cheltuielile cresc în funcție de nivelul educațional. În România, cheltuielile per elev sunt de 3.346 USD în învățământul primar, 6.885 USD în învățământul secundar (n.red.: liceu) și 10.137 USD în învățământul terțiar (n.red.: universitar)”, se notează în raport.

În 2021, România a cheltuit 2,5% din produsul intern brut (PIB) pentru educație, inclusiv cercetare și dezvoltare. La acest capitol, media OCDE este de 4,9%.

„În medie, în țările OCDE, ponderea PIB-ului dedicată instituțiilor de învățământ (de la nivelurile primar până la terțiar) a rămas relativ stabilă, cu 4,9% în 2015 și 2021. Totuși, tendințele variază considerabil între țări. România se numără printre țările unde cheltuielile ca procent din PIB au rămas aproximativ constante, la 2,5%”, conform studiului.
Lipsa profesorilor, o problemă la nivelul OCDE

„În cadrul OCDE, 18 din 21 de țări cu date disponibile privind învățământul secundar au raportat lipsuri de profesori complet calificați la începutul anului academic 2022/2023”, conform studiului.

România se confruntă cu lipsuri de profesori la toate nivelurile de educație, mai ales la discipline precum matematică, științe naturale, educație fizică și sănătate, arte și alte materii.

Conform datelor din 2023, salariile profesorilor din România se află sub media OCDE.

Între anii 2013 și 2022 vârsta medie a profesorilor a crescut în toate țările OCDE.

Ministerul Educației spune că Education at a Glance 2024 reprezintă sursa cea mai autoritară pentru informații exacte și relevante despre starea educației în cele 38 de state membre OCDE și o serie de țări partenere.

„Indicatorii săi acoperă rezultatele și impactul învățării asupra rezultatelor economice și sociale, resursele financiare și umane investite în educație, accesul la educație, participarea și progresul, precum și mediul de învățare și organizarea școlilor”, a precizat instituția condusă de Ligia Deca.