România are cea mai accentuată scumpire a motorinei

Potrivit statisticilor europene, un litru de motorină costa pe 25.04.2022 cu 59% mai mult decât cu un an în urmă, această scumpire, similară şi în Cehia, fiind cea mai mare înregistrată în ultimul an la nivelul UE.

Şi la benzină România a bifat unul dintre cele mai agresive ritmuri de creştere în perioada analizată, de 39%, fiind devansată de Bulgaria, Cehia şi Austria, scrie ZF preluat de mediafax.

Dacă media barilului de petrol pentru primul trimestru al anului trecut era de 60 de dolari, anul acesta, în primele trei luni, media a ajuns la peste 90 de dolari pe baril, un eventual embargo asupra importurilor de petrol din Rusia creând pre­misele pentru viitoarele scum­piri. „Există câteva ţări care au imple­mentat sau sunt în faza avansată de implemen­tare a unor mecanisme de control al preţurilor, de exemplu Ungaria a ales să plafoneze preţul la pompă, în Germania s-a introdus o reducere temporară a taxei pe carburanţi, în timp ce în Portugalia există un program de acordare de vouchere în valoare de până la 20 euro/ beneficiar. România va deconta 50 de bani din preţul de la pompă pentru combustibilii utilizaţi de transportatori“, spune Szabolcs Nemes, managing partner în cadrul companiei de consultanţă Roland Berger România.