România a propus organizarea unei întâlniri a miniștrilor de Externe din UE la Kiev. Ucraina salută inițiativa

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a transmis, luni, după cea de-a doua zi a Consiliului de Afaceri Externe, că a propus în cadrul reuniunii să fie organizată o întâlnire a miniștrilor de Externe la Kiev, în semn de solidaritate cu Ucraina în fața amenințării ruse de la graniță. ACTUALIZARE 20:15 Ministrul de Externe al Ucrainei a salutat susținerea lui Bogdan Aurescu pentru invitația lansată în decembrie oficialilor de rang înalt din UE.„Dragă prietene Bogdan Aurescu, mulțumesc pentru această idee grozavă. Am cerut partenerilor Ucrainei în decembrie să facă exact acest lucru: vizite la nivel înalt în Ucraina în ianuarie-februarie. Suntem pregătiți să primim miniștrii de Externe ai UE în Kiev pentru o întâlnire a Consiliului de Afaceri Externe al EU”, a transmis, printr-un mesaj pe Twitter, ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba. „În timpul celei de-a doua zi a Consiliului Afaceri Externe privind situația de securitate îngrijorătoare din vecinătatea Ucrainei, am reiterat poziția României pentru nevoia de dialog dar și descurajare. Avem nevoie de progrese rapide în pregătirea sancțiunilor ferme și credibile de către UE. Am sugerat să examinăm posibilitatea organizării unei întălniri a CAE în Kiev, în solidaritate cu Ucraina”, arată mesajul ministrului de Afaceri Externe, Bogdan Aurescu. Miniștrii de externe ai statelor membre UE au adoptat luni un document în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Externe de la Bruxelles, în care condamnă agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și au convenit accelerarea pregătirii de sancțiuni împotriva Moscovei, în cazul unei invazii.Șefii diplomațiilor au adoptat un document în care „condamnă agresiunea continuă și amenințările Rusiei la adresa Ucrainei și cheamă la dezescaladarea situației, potrivit unui comunicat de presă al Consiliului UE.Uniunea Europeană își „confirmă sprijinul neclintit pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și a celorlalți parteneri din Vecinătatea Estică”.În concluziile reuniunii, Consiliul reiterează că „orice agresiune militară a Rusiei împotriva Ucrainei va avea consecințe masive și costuri severe.

 » Aflați mai multe informații aici.