Rodica Boancă (AUR): SOS, Slobozia sufocată de gunoaie!

Rodica Boancă, senatoare AUR de Ialomița, trage un semnal de alarmă cu privire la realitatea din orașul Slobozia. Aceasta deplânge starea în care a ajuns orașul, sufocat de gunoaie, din cauza unui management dezastruos și haotic al actualului primar liberal, Dragoș Soare.

Rodica Boancă a postat o serie de imagini care arată grămezi de gunoi în parcul situat în apropierea bazinului de înot din Slobozia, o zonă pe unde trec zilnic foarte mulți copii.

Stimate domnule primar al Municipiului Slobozia, dragi conlocuitori ai municipiului Slobozia, onorate autorități publice, vă prezint un strop din realitatea orășelului nostru din Bărăgan! De ce ați autorizat, domnule primar, activități comerciale în zona Bazinului de Înot, dacă nu sunteți în stare să asigurați cele mai elementare norme de civilizație și igienă? Cum este posibil ca, în acea zonă să fie doar un coș de gunoi? Cum puteți să vă bateți joc în halul ăsta de oamenii care v-au ales, stimate edil?”, a comentat senatoarea AUR pe pagina sa de Facebook.

Facebook: Rodica Boancă