Regio-POR 2014-2020: proiecte europene în valoare totală de 1,32 miliarde euro în implementare în Regiunea Vest

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest a prezentat astăzi, 21 decembrie 2020, un bilanț cu privire la stadiul implementării Regio – Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020 în Regiunea Vest, la finalul anului 2020.

Alocarea financiară pentru Regiunea Vest aferentă POR 2014-2020, gestionată de ADR Vest, este de 643,65 milioane euro – fonduri nerambursabile (Fondul European de Dezvoltare Regională și bugetul de stat).

Față de alocarea inițială, în Regiunea Vest au fost contractate până în prezent 760 de proiecte, în valoare totală de 1,32 miliarde euro. Acestea reprezintă investiții cu o valoare a finanțării nerambursabile de 1,07 miliarde euro.

În cursul acestui an au fost evaluate proiectele depuse în cadrul a 7 noi apeluri de proiecte, iar în urma demersurilor realizate de către Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională (ROREG), a fost aprobată supracontractarea tuturor proiectelor aflate în lista de rezervă aferentă axelor 3, 4, 10 și 13. La nivelul Regiunii Vest, această reușită s-a transpus în contractarea a încă 80 de proiecte de pe lista de rezervă.

Astfel, în vestul țării, la nivelul actualului POR mai sunt în curs de contractare proiecte în valoare nerambursabilă de 107,36 milioane euro.

„Pe lângă suma de 643 de milioane de euro pe care am avut-o alocată în cadrul Programului Operațional 2014-2020, am reuşit să aducem suplimentar în regiune peste 530 de milioane de euro în urma supracontractării proiectelor aflate în lista de rezervă. Practic am dublat suma pe care am avut-o alocată, sumă care, în acest moment, cu toate proiectele pe care le avem în contractare, pentru că încă mai avem contracte în pregătire, va conduce, estimăm noi, la 182% faţă de valoarea alocată la începutul programului. Pe anul 2020 am îndeplinit ținta de absorbție la nivel de program,

 » sursa: ziuadevest.ro