Rectorul Universității Politehnica București ar putea scăpa de condamnarea la 3 ani de închisoare prin prescrierea faptelor

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să repună pe rol judecarea apelului în procesul în care rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu, are o condamnare de 3 ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu în dosarul „Cutezătorii”, pentru a se analiza dacă se aplică decizia Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor

.Pe 26 mai, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional un articol din Codul penal care permitea procurorilor să întrerupă cursul prescripţiei prin administrarea de noi probe. CCR a constatat că, în perioada 2018 – mai 2022, nu a existat un caz de întrerupere a prescripţiei penale.Ulterior, pe 25 octombrie, un complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că decizia Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor se aplică retroactiv, pe principiul legii penale mai favorabile.

Această decizie va afecta mii de dosare aflate pe rolul instanţelor sau în anchetă la procurori, iar inculpaţii vor scăpa de condamnare sau acuzaţii, ca urmare a prescrierii faptelor.Este şi cazul dosarului în care Mihnea Costoiu, fost secretar de stat în Ministerul Educaţiei, în prezent rector al Universităţii Politehnica din Bucureşti, a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, într-un dosar cu prejudiciu de 10 milioane euro legat de închirierea bazei sportive „Cutezătorii” către fostul tenismen Dinu Pescariu.

Magistraţii de la Instanţa supremă au dispus repunerea dosarului pe rol, pentru a se analiza dacă se aplică deciziile CCR şi ÎCCJ privind prescrierea faptelor.”Având în vedere că la data 28 noiembrie 2022, în Monitorul Oficial nr. 1141 a fost publicată decizia nr.67 din 25 octombrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători – Penal 2 2022 constată că se impune repunerea pe rol a cauzei cu nr. 861/1/2022 şi reluarea judecării apelurilor formulate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul Costoiu Mihnea Cosmin împotriva sentinţei penale nr.137 din data de 31 martie 2022, pronunţată de ÎCCJ, Secţia penală, în dosarul nr. 808/1/2018, privind şi pe intimata persoană vătămată Ministerul Educaţiei Naţionale. Va fixa termen la data de 30 ianuarie 2023″, se arată în hotărârea instanţei.

În martie 2018, Mihnea Costoiu, la data faptelor secretar de stat în Ministerul Educaţiei Naţionale, pe vremea mandatului Ecaterinei Andronescu, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru abuz în serviciu, în acelaşi dosar fiind dispusă soluţia clasării în cazul lui Dinu Pescariu ca urmare a lipsei de probe.Dosarul are ca obiect închirierea nelegală a bazei sportive „Cutezătorii” către o fundaţie a lui Dinu Pescariu.

„În perioada martie – septembrie 2009, Mihnea Cosmin Costoiu, în calitatea menţionată, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind bunurile proprietate publică, a încheiat cu Fundaţia ‘Dinu Pescariu’ un act adiţional la un contract de locaţiune încheiat anterior cu Regia Autonomă – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA – APPS). Actul adiţional a fost încheiat fără a exista o aprobare dată printr-o hotărâre de guvern, fără organizarea unei licitaţii publice în condiţiile legii, precum şi în lipsa avizului direcţiilor de specialitate din cadrul ministerului”, spune DNA.

Conform aceleiaşi surse, documentul a fost încheiat în condiţiile în care Ministerul Educaţiei Naţionale dăduse în judecată Fundaţia „Dinu Pescariu” pentru rezilierea contractului, procesul fiind la acel moment în curs de judecată. Procurorii susţin că situaţia creată prin semnarea actului adiţional era menită să oprească procesul în care Ministerul Educaţiei Naţionale solicitase încetarea contractului de locaţiune.

„Prin această modalitate s-a cauzat Ministerului Educaţiei Naţionale un prejudiciu în valoare totală de 10.796.662 euro reprezentând diferenţa dintre valoarea reală de piaţă a chiriei în sumă de 11.741.662,8 euro (111.825,36 euro/lună x 105 luni în perioada iulie 2009-martie 2018) şi suma efectiv plătită de Fundaţia „Dinu Pescariu” de 945.000 euro (9000 euro/lună x 105 luni în perioada iulie 2009-martie 2018)”, spun procurorii.