Reacția PNL cu privire la greva minerilor
O parte dintre minerii care protestează în subteranul Minei Lupeni din Valea Jiului au anunţat, duminică seara, că sunt dispuşi să intre în greva foamei, dacă revendicările lor nu vor fi soluţionate prin negocieri între liderii sindicali şi administraţia Complexului Energetic Hunedoara (CEH). O nouă rundă de negocieri este programată să aibă loc luni la București, la Ministerul Energiei şi la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
Guvernul a anunţat că minerii de la Complexul Energetic Hunedoara îşi vor primi salariile integral mai devreme de 26 februarie, după ce au fost discuţii între ministrul Energiei, Virgil Popescu, premierul Florin Cîţu, administratorul special al companiei, Cristian Roşu, şi secretarul de stat de la Finanţe Lucian Heiuş (de origine din judeţul Hunedoara).
„Munciţi mai mult!” O atitudine ofensivă la adresa minerilor a avut-o primarul municipiului Deva, Florin Oancea (PNL), care într-o intervenţie la o televiziune locală i-a criticat dur pe grevişti.
„Ei spun: dar ştim că mergem pe pierderi şi care e problema? Dar noi sâmbătă şi duminică nu lucrăm, că suntem mineri. Dar dacă ne-au întârziat salariile cu o zi sau cu două-trei, facem grevă. Vă întreb: dar voi aveţi productivitate? Nu. Dar extrageţi cantitatea de cărbune necesară? Pentru că există un lanţ întreg, iar 22.000 de deveni suferă pentru cei din Valea Jiului. Că nu sunt în stare să scoată cantitatea de cărbune necesară şi numai se plâng. Ce să fac? Să vă apăr eu pe voi? Munciţi mai mult!”, a declarat Oancea într-o intervenţie la InfoTV Deva.
Primarul i-a mai ironizat pe mineri spunând că rezolvarea soluţiei probabil ar fi să îi ia pe cetăţenii din Deva şi să meargă ei să extragă cărbune.
Sursă text: adevarul.ro
Sursă foto: g4media.ro