Răzvan Biro: „Este ingrijorător să avem miniștrii care nu știu în baza căror ordine și cadrul legislativ activează”

Domnul Răzvan Biro, specialist în politică și istorie, a vorbit într-un interviu acordat redacției 4media.info despre infrastructura rutieră și feroviară din România, situația domnului Vlad Voiculescu și decizia guvernului privind interzicerea vânzării mielor de către țăranul român.

Specialistul în politică vorbește despre decizia partidelor PNL, USR PLUS și UDMR privind interzicerea vânzării mielor de către țăranul român.

“Vin cu mențiunea că nu sunt prezent în fața ecranelor pentru a critica guvernul actual, dimpotrivă aștept ocazii prin care să menționez și să apreciez inițiative favorabile poporului român. Din păcate, interzicerea vânzării mielor este o nouă măsură care restricționează și constrânge micul producător și țăranul român. Vin după o serie de consultări cu oamenii din acest mediu, de la producători, din rândul agricultorilor sau medicilor veterinari și vreau să spun că crescătorii de ovine au fost puternic afectați în mod direct de efectele acestei pandemii.

Prețul mieilor va crește cu siguranță în contextul sărbătorilor pascale, deoarece comercializarea va fi permisă doar unora și nu tututor. În loc să fie favorizați cei care produc în România, se preferă să favorizăm factorul extern, iar totodată să plătim mai mult.”

Întrebat despre situația domnului Vlad Voiculescu la Ministerul Sănătății în contextul în care nu a știut procedurile de înmormântare a persoanelor decedate de covid-19, domnul Răzvan Biro răspunde:

“Este ingrijorător să avem miniștrii care nu știu în baza căror ordine și cadrul legislativ activează, cu atât mai mult cu cât acest personaj politic a fost pus în primă linie de către partidul USR-PLUS. Așteptările cetățenilor au fost pe măsură, dar din păcate sunt acum invers proporționale cu performanța acestui ministru. Consider că mai devreme sau mai târziu, dar nu foarte târziu, va fi schimbat acest ministru deși ar putea provoca o scindare foarte puternică în ceea ce presupune coaliția de guvernare.”

Specialistul în politică Răzvan Biro vorbește despre veșnica problemă a infrastructurii rutiere cât și cea feroviară dîn România.

“Problema ridicată de parlamentarul AUR din Suceava în ceea ce presupune lipsa dezvoltării unor proiecte de infrastructură rutieră, în special în zona Moldovei, este una reală și este imperios necesar ca toate regiunile din România să aibă puncte de legătură prin autostrăzi. Atât pentru cetățeni, dar cu atât mai mult pentru transportatori, pentru mediul economic impactul este unul substanțial, deoarece degeaba avem portul Constanța dacă nu este conectat spre vest.

La fel de prioritar poate fi și dezvoltatea infrastructurii feroviare și este practic o variantă alternativă de transport, dar din păcate la nivelul României nu au mai existat investiții în această zonă. Liniile de cale ferată trebuie modernizate și adaptate pentru trenurile de mare viteză, deoarece în momentul de față, această cale alternativă este ineficientă din cauza vitezei de transport foarte redusă.”