Raționalizarea gazelor la fabrica BASF din Germania ar putea arunca toată Europa în criză

Totul este interconectat la sediul Ludwigshafen al companiei germane de chimie BASF, un complex industrial de 10 kilometri pătrați atât de extins încât compania are propria sa rețea de autobuze pentru a-i conduce pe angajați de la poartă la locurile propriu zise de muncă, scrie The Guardian.

Produsele secundare rezultate în urma fabricării amoniacului, de exemplu, sunt canalizate printr-o rețea de conducte de 2.850 de kilometri de la un capăt la altul al amplasamentului, unde sunt reciclate pentru a produce îngrășăminte, dezinfectant, lichid pentru tratarea gazelor de eșapament diesel sau dioxid de carbon pentru băuturi răcoritoare.

Așa-numitul principiu verbund (compozit) a fost cheia creșterii de 157 de ani a BASF de la „Fabrica de anilină și sodă Baden” la cel mai mare producător de produse chimice din lume. Acum, deoarece Vladimir Putin a restricționat sever exporturile de energie către Europa, acea interconectivitate ingenioasă ar putea duce chiar la distrugerea uzinei.

Uzina din sud-vestul Germaniei se bazează pe gaz ca materie primă și sursă de energie, consumând aproximativ la fel de mult în fiecare an ca întreaga Elveție, iar BASF a jucat un rol activ în asigurarea că o mare parte a gazului respectiv a fost importat ieftin din Rusia.

În cazul în care statul german este forțat să raționalizeze gazul pentru uz industrial în această iarnă, BASF spune că își poate reduce consumul într-o anumită măsură, prin limitarea consumului fabricilor individuale sau schimbând gazul cu păcură în unele etape de producție. BASF și-a redus deja producția de amoniac la fața locului, în schimb aducând substanța chimică din străinătate.

Cu toate acestea, deoarece cele 125 de fabrici de producție de la Ludwigshafen sunt un lanț valoric interconectat, există un punct în care o scădere a livrărilor de gaz ar duce la o oprire la nivel de site.

„Odată ce putem primi în mod semnificativ și permanent mai puțin de 50% din cerințele noastre maxime, ar trebui să limitîm activitatea întregului site”, spune Daniela Rechenberger, purtător de cuvânt al companiei. „Este ceva care nu s-a întâmplat niciodată în istoria BASF și ceva pe care nimeni de aici nu și-ar dori să se întâmple. Dar nu am avea de ales.”

Având în vedere că depozitele de gaz din Germania sunt umplute la 87% din capacitate, este din ce în ce mai optimist că raționalizarea poate fi evitată în această iarnă. Dar chiar și atunci prețurile mari ale gazelor ar putea obliga companii precum BASF să oprească producția. Având în vedere că mari părți ale amplasamentului au funcționat non-stop din anii 1960, BASF spune că nu este clar dacă producția ar putea fi pur și simplu repornită după aceea sau dacă scăderea presiunii ar cauza defectarea unor utilaje.

Consecințele unei închideri la Ludwigshafen ar fi de mare anvergură, nu doar în cea mai mare economie a Europei, ci și la nivelul întregului continent. Cumpărătorii încă asociază inițialele BASF cu casete audio și video, dar compania a vândut acea ramură de afaceri la mijlocul anilor 90, iar astăzi vânzările sale sunt în principal business-to-business; produsele sale mai invizibile, dar și mai indispensabile.

Substanțele chimice produse de BASF sunt folosite pentru a face orice, de la pastă de dinți la vitamine, de la izolație pentru clădiri la scutece. Este unul dintre cei mai mari producători de ibuprofen pentru analgezice din lume, iar industria auto reprezintă 80% din vânzările sale, ceea ce înseamnă că scăderrea presiunii gazului la Ludwigshafen ar avea un impact direct asupra regiunilor producătoare de mașini precum Emilia-Romagna, Catalonia sau Hauts-de-France din Italia, Spania și Franța.

Unul dintre puținele produse finale rămase încă pe lista uzinei de la Ludwigshafen este AdBlue, un lichid folosit pentru a reduce poluarea aerului de la motoarele diesel. Este o cerință legală pentru vehiculele grele de marfă, așa că o penurie de AdBlue ar putea bloca camioanele în toată Europa.

Conform legislației germane, gospodăriile ar fi excluse de la raționalizarea gazelor, împreună cu alți clienți „protejați”, cum ar fi căminele sociale sau spitalele. Cea mai mare parte a reducerilor de consum ar trebui să fie făcută de industrie, responsabilă pentru aproximativ o treime din cererea de gaz a Germaniei.

Autoritatea federală de reglementare a rețelei de gaz a obligat marii consumatori industriali să își prezinte cerințele într-o bază de date centralizată, care urmează să fie pusă în funcțiune în această toamnă, pentru a evalua unde opririle ar avea cele mai devastatoare efecte secundare. Se așteaptă ca industria chimică să fie pe primul loc în ce privește exceptarea de la reducerea consumului.

Întrebarea este, cât de corect este ca guvernul să ajute BASF să iasă dintr-o problemă în a cărei apariție compania a avut un rol și de care continuă să profite?

Legăturile companiei de produse chimice cu compania energetică de stat rusă Gazprom încep imediat după reunificarea Germaniei în 1990, când a încercat să folosească magistralele de gaze nou deschise din est pentru a sparge monopolul propriului comerciant al Germaniei, Ruhrgas. Prin subsidiara sa Wintershall, a cofinanțat construcția Nord Stream 1, gazoductul cu care Kremlinul a încercat să șantajeze Uniunea Europeană anul acesta, și Nord Stream 2, care a fost oprit chiar înainte de invazia Ucrainei în februarie.

Foto EPA EFE

Colaborarea a înflorit în ciuda dovezilor tot mai mari ale agresiunii Moscovei: în 2015, la un an după anexarea Crimeei de către Rusia, Wintershall a predat Gazprom cel mai mare rezervor de gaz din Europa de Vest, în Rehden, în schimbul acțiunilor la zăcămintele de gaze din vestul Siberiei.

Schimbarea era „dorită politic și susținută politic” la acea vreme, spune BASF, iar rezervele strategice de gaze nu au fost considerate o prioritate de către cancelarul de atunci, Angela Merkel.

Dar rolul pe care BASF l-a avut în apariția crizei energetice actuale nu poate fi trecut atât de ușor cu vederea pe termen lung. Directorul său executiv, Martin Brudermüller, care în aprilie s-a opus vocal unui embargo asupra gazelor rusești, a părut asemănător unui „ piroman care mai întâi dă foc casei și apoi pretinde că numai el este capabil să o stingă”, a scris ziarul Taz într-un editorial recent.

Legătura profitabilă a companiei chimice cu Gazprom continuă până în prezent, în ciuda războiului Rusiei din Ucraina, care a determinat UE să impună sancțiuni mai multor persoane cu legături cu Gazprom, deși nu și asupra companiei în sine. BASF și-a încheiat activitățile comerciale în Rusia și Belarus în iulie, dar a făcut excepții pentru a sprijini producția de alimente și își păstrează cota în Wintershall, acum cunoscută sub numele de Wintershall Dea.

Compania chimică a obținut profituri mari în prima jumătate a anului, în primul rând datorită faptului că acea filială a beneficiat de prețuri mari la petrol și gaze.

BASF deține două treimi din Wintershall Dea, restul fiind deținut de oligarhul ruso-israelian Mikhail Fridman, care este supus sancțiunilor UE și Marea Britanie. Venitul net ajustat al companiei energetice în prima jumătate a acestui an a fost de 1,3 miliarde de euro, câștigurile sale înainte de impozitare în Rusia fiind de cinci ori mai mari în comparație cu aceeași perioadă din 2021.

BASF spune că aceste profituri provin din gazul produs de Gazprom vândut pe piața rusă, mai degrabă decât către UE.

Compania a încercat să recupereze timpul pierdut în ultimele luni, începând să construiască un parc solar în Brandenburg și un parc eolian mare în largul coastei olandeze pentru a se asigura că sursele regenerabile satisfac mai multe nevoile sale de energie. Dar menținerea intactă a lanțului valoric al uzinei de la Ludwigshafen fără gaz poate fi o provocare de netrecut.

Piesele centrale indispensabile ale site-ului sunt cele două sisteme de cracare cu abur, în care cuptoarele gigantice alimentate cu gaz desfac derivații de țiței în componente mai mici, încălzindu-le rapid la 840 de grade Celsius.

Un centru test care folosește electricitate mai degrabă decât gaz pentru a rafina hidrocarburile a fost inaugurat la sediul BASF de pe râul Rin la începutul lunii septembrie, dar nu va fi o soluție pentru iarna viitoare. „Nu este ceva ce poți face în două luni”, spune Nonnast. „S-ar putea să fie posibil în cinci ani, dar numai pentru că am început să analizăm asta acum cinci ani.”