RAT Craiova vrea să plătească primăriei o redevenţă mai mică
În prezent se aplică un procent din valoarea de amortizare a bunurilor concesionate. Societatea solicită să concesioneze şi 11 locaţii pentru construirea de staţii de aşteptare pentru călători.
Consiliul Local (CL) Craiova are pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de joi un proiect de hotărâre privind modificarea contractului de delegare a serviciului de transport public pe care municipalitatea l-a încheiat cu RAT SRL. Contractul respectiv a fost parafat în 2018, pentru o perioadă de 10 ani. Societatea de transport public local solicită modificarea lui, invocând “alinierea clauzelor contractuale atât la modificările din legislaţia română, cât şi din cea europeană”.
Una dintre clauzele se referă la redevenţa anuală care se plăteşte către municipalitate. Astfel, redevenţa se raportează la valoarea de amortizare a bunurilor concesionate, fiind în prezent de 9,5 milioane lei/an. Ea a rezultat prin împărţirea valorii de inventar a bunurilor la 25 de ani, cât este considerată perioada de amortizare a acestora. Ulterior, la redevenţa menţionată s-a adăugat suma de 3,1 milioane lei/an, aferentă celor 25 de autobuze, la care s-au adăugat apoi alte 13 autobuze. Suma totală a ajuns astfel la 14,3 milioane lei, adică 12,5% pe an din valoarea bunurilor concesionate.
Ce staţii s-ar putea construi în Craiova
RAT susţine că suma pe care a ajuns s-o plătească anual ca redevenţă este de 416 ori mai mare faţă de procentul aplicat operatorilor de transport din Cluj şi Bucureşti. Societatea de transport local propune pentru redevenţă un procent de 3% din valoarea bunurilor concesionate. De asemenea, se cere şi modificarea costului unitar pe kilometru. Aceasta ar urma să scadă de la 11,86 lei/km la 11,03 lei/km pentru tramvaie şi de la 8,61 lei/km la 7,50 lei/km în cazul autobuzelor.
Pe de altă parte, RAT vrea şi concesionarea unor suprafeţe de teren pentru construirea de staţii. Acestea sunt: staţia Teatrul Naţional (Calea Bucureşti), staţia Electroputere (Bulevardul Decebal, sens Bănie), staţia Bănie (Bulevardul Caracal, sens Bănie), staţia Caracal IRA 8 (Bulevardul Caracal, sens Parc), staţia SUCPI (Bulevardul Decebal, sens MAT), staţia Caracal (Bulevardul Caracal, vizavi de Spitalul Militar), staţia 3 F (Calea Bucureşti), staţia 30 Craioviţa Nouă (Bulevardul Oltenia), staţia Bloc 83 Craioviţa Nouă (Bulevardul Dacia), staţia Spitalul nr. 2 (Bulevardul Nicolae Titulescu, sens Casa Tineretului), staţia Helin (Calea Bucureşti, sens Metro).