Raluca Turcan este mândră de Guvern: „Singura ţară care are la dispoziţie vaccinuri la liber este România”

Un lucru cu care trebuie să ne mândrim, susține Raluca Turcan. România este singura țară care a pus la dispoziție vaccinuri la liber. Este un lucru bun sau această acțiune arată disperarea Guvernului?

„Dacă vrem ca lucrurile să se schimbe în materie de vaccinare trebuie să existe cât mai multe astfel de centre mobile, instituţiile să colaboreze între ele, e important să meargă procesul vaccinării în mediul rural, să ne apropiem de persoanele vârstnice, care nu au posibilitatea, întotdeauna, să se deplaseze pentru vaccinare, şi în felul acesta să putem, ca ţară, undeva în luna august să ne apropiem de un procent de 50% populaţie imunizată. Suntem singura ţară care are la dispoziţie vaccinuri la liber iar lucrul acesta se desfăşoară fără niciun fel de problemă. De asemenea, suntem, ca ţară, în top european în privinţa posibilităţilor de vaccinare în funcţie de cei care aleg să se vaccineze. În mai puţin de 5 luni de la apariţia vaccinului România a avut o rată a vaccinării bună şi exemplară la nivelul Uniunii Europene”, a afirmat ministrul Raluca Turcan.

„Am ales să vin astăzi la inaugurarea acestui centru mobil de vaccinare din Constanţa întrucât e important momentul din mai multe puncte de vedere: să dăm un semnal că procesul de vaccinare trebuie să continue şi să fie din ce în ce mai intens în primul rând cu persoanele vaccinate cu prima doză. În acelaşi timp, se apropie sezonul estival şi în Constanţa lucrul acesta poate să ajute nu doar judeţul ci şi întregul litoral. Să se desfăşoare acest sezon estival fără griji, fără probleme şi oamenii să simtă că revin la normalitate. Singura soluţie pentru a reveni la normalitate este vaccinarea„, a subliniat ministrul.