ROPRES

Raisa Enachi (AUR) avertizează asupra unui pericol real – insolvența firmelor românești. Ce soluții are Ministerul de Finanțe?

Distribuiți acest articol!

Firmele românești au fost grav afectate de pandemie și de lipsa oricărui sprijin financiar din partea statului, deși acestea au suportat povara inflației și a creșterii necontrolate a prețurilor la energie și gaze. În plus, coaliția de guvernare tocmai ce a anunțat că va urmare o majorare a TVA-ului pentru sectorul HORECA, precum și creșterea impozitului pe dividende cu 60%. În aceste condiții, este posibil ca tot mai mulți antreprenori români să dea faliment. Deputata AUR Raisa Enachi avertizează asupra acestui pericol și solicită ministrului de Finanțe, Adrian Câciu, să transmită un punct de vedere.

„Radiografia financiară a începutului de an indică o accentuare a problemelor de finanțare a business-ului, dublată de o adâncire a pierderilor financiare generate de creșterea costurilor logistice. 6 din 10 firme aflate în dificultate în prezent au legătură cu consumul, iar scăderea vânzărilor în volum completează tabloul provocărilor economice ale începutului de an”, arată Raisa Enachi, care subliniază că probleme nu ocolesc niciun sector.

Aceasta susține că, în unele cazuri, triplarea prețurilor la energie și gaze, scumpirea semnificativă a motorinei și creșterea prețurilor materialelor de producție le-au trimis direct în incapacitate de plată. „Pentru aceste firme, insolvența,  concordatul preventiv, în general reorganizarea business-ului și protejarea în fața creditorilor au devenit principalele coordonate de supraviețuire”, punctează deputata.

În acest context, Raisa Enachi, deputată AUR de Vaslui, solicită ministrului Adrian Câciu să transmită un răspuns la următoarele întrebări

  1. Câte firme și persoane fizice autorizate (PFA) s-au închis în prima jumătate a anului 2022 și care este pronosticul până la sfârșitul acestui an?
  2. Cât aproximați că va pierde bugetul statului român (suma pierdută din TVA) prin închiderea acestor firme?       

Distribuiți acest articol!

S-ar putea să-ți placă și...